Nume
Parola
Vizualizări: 2579
Ministrul TIC Pavel Filip participă la Summit-ul liderilor din cadrul ITU Telecom World 2012
chisinau, 15 Octombrie 2012 — Şefi de stat şi de guvern, miniştri, şefi ai agenţiilor ONU, conducători ai autorităţilor de reglementare, directori executivi ai întreprinderilor sectorului, precum şi experţi din domeniul tehnologiilor digitale din ecosistemul TIC din 193 de ţări participă la Summit-ul liderilor din cadrul „ITU Telecom World 2012”, care se desfăşoară în perioada 14-18 octombrie, la Dubai, Emiratele Arabe Unite. Republica Moldova este reprezentată la reuniune de Ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pavel Filip.

Participanţii la for au prerogative de a modela şi de a pune în aplicare politicile, cadrul de reglementare şi strategiile competitive cu un impact real în toate sectoarele ecosistemului TIC. Stabilirea viitorului industriei TIC poartă responsabilităţi mari, între care promovarea şi extinderea unei reţele de comunicaţii corecte, deschise şi interoperabile la nivel mondial, în beneficiul oamenilor.

Fiind o agenţie coordonatoare a ONU în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor (UIT) dispune de oportunităţi unice de creare a platformei pentru o reţea globală, care va reuni parţi interesate din industria TIC din sectorul public, privat şi de cercetare.

La sesiunea de deschidere a Summit-ului liderilor au fost identificate trei domenii majore care urmează să fie abordate ca rezultat al transformării radicale a sectorului: finanţare, protejare şi delegare a comunicaţiilor pe viitor. În opinia participanţilor la reuniune, este esenţial de a restabili încrederea publicului în corporaţii şi guverne prin creşterea transparenţei şi promovarea responsabilităţii sociale. În cele din urmă, stimularea productivităţii şi dezvoltării social-economice în industria TIC înseamnă elaborarea pârghiilor şi politicilor de reconciliere între sectoarele public, privat, precum şi cel de cercetare pentru asigurarea echilibrului necesar.

Dezbaterile din cadrul Summit-ului vor continua cu mese rotunde ministeriale, la care liderii guvernamentali şi de reglementare responsabili pentru formularea şi implementarea politicilor de viitor în domeniul TIC vor propune soluţii la unele dintre provocările de bază pentru industrie, împărtăşind beneficiile de experienţă şi cooperare naţională, regională şi internaţională.

Evenimentul este organizat de Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor la iniţiativa Guvernului Emiratelor Arabe Unite.