Vizualizări: 2525
Şedinţa comisiei pentru negocieri colective
CHIŞINĂU, 9 August 2012 — Conform planului de activitate pentru 2012 al Comisiei pentru consultări şi negocieri colective din ramura tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor au fost audiat rapoartele ÎS „Poşta Moldovei”şi ÎS „ Radiocomunicaţii” privind modul de îndeplinire a prevederilor Convenţiei Colective de Muncă. La şedinţă au participat viceministrul TIC Mihaela Iacob, membrii Comisiei, reprezentanţi ai sindicatelor şi ai patronatelor din ramură.
S-a constat că în anul 2011 ÎS „ Poşta Moldovei” a achitat angajaţilor suplimentar la salariu 20,8 de milioane de lei. Banii au fost alocaţi pentru plata ajutoarelor materiale în caz de naştere a copilului, decesul rudelor de gradul 1 şi 2, căsătoria personală sau a copiilor, jubileu, tratamentul salariaţilor.
La ÎS „ Radocomunicaţii” în scopul susţinerii sociale şi stimulării angajaţilor în 2011 au fost achitate peste 610 mii de lei. În afară de aceasta, angajaţilor întreprinderii, care lucrează în condiţii nocive, li se acordă până la 4 zile suplimentare plătite la concediul de odihnă anual.
O altă chestiune examinată de Comisia pentru negocieri colective a ţinut de respectarea drepturilor angajaţilor în legătură cu reorganizarea întreprinderii „Radiocomunicaţii”.
În 2010-2012 întreprinderea a fost supusă unui proces de reutilare, care a dus la procurarea unor echipamente noi performante. Acest fapt a dictat necesitatea optimizării structurii organizaţionale. Astfel, numărul angajaţilor s-a redus de la 425 în 2010 la 239 în acest an. Persoanelor concediate li s-au acordat garanţiile şi compensaţiile prevăzute de Codul Muncii. Ţinând cont de faptul, că administraţia a respectat legislaţia şi procedurile legale în prezent nu există litigii de muncă în instanţele de judecată cu foştii angajaţi.
Membrii Comisiei au stabilit că prevederile Contractului Colectiv de muncă se respectă integral la cele două întreprinderi monitorizate: „Poşta Moldovei” şi „ Radiocomunicaţii”. Documentul expiră la finele acestui an şi la elaborarea noii Convenţii se va ţine cont de propunerile şi sugestiile făcute de administraţia întreprinderilor coordonate de MTIC.
Contractul colectiv de muncă prevede garantarea respectării drepturilor şi intereselor social-economice şi de muncă ale angajaţilor.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33