Nume
Parola
Vizualizări: 12430
Medicamentele ar putea fi aduse în RM în baza importului paralel
Chisinau, 5 Octombrie 2016 — Un proiect de lege ce propune modificări a legislaţiei şi anume în partea ce ţine de importul medicamentelor a fost înregistrat în Parlament. Scopul proiectului este de a îmbunătăți accesul populaţiei la medicamente sigure, cost-eficiente şi de calitate.

Necesitatea elaborării proiectului are la bază problema lipsei considerabile a medicamentelor pe piață, la moment. Conform notei informative a iniţiativei, la începutul procesului de reglementare și înregistrare a prețului de producător în Catalogul naţional de preţuri, se aflau circa 90% din medicamentele înregistrate, iar în prezent, numărul acestora s-a micșorat considerabil, iar multe din pozițiile înregistrate, nu se mai importă din cauza că prețul declarat nu este acceptat de agenții economici.

Pentru redresarea situației a fost elaborat proiectul respectiv care propune achiziționarea medicamentelor prin importul paralel.

Importul paralel este operaţia prin care un medicament pentru care a fost eliberat un certificat de înregistrare de către Agenţia Medicamentului și Dispozitivelor Medicale este introdus în Republica Moldova prin alte canale de distribuţie decât cele agreate de deţinătorul certificatului de înregistrare a medicamentului respectiv.

Este vorba despre diferenţe minore între medicamentul importat paralel şi cel care a fost autorizat în RM, cu condiţia să nu existe nici o diferenţă în efectul terapeutic, în comparaţie cu medicamentul originar care este distribuit direct.

Această practica este înregistrată în multe state europene, unde statele au introdus în legislația națională prevederi care să încurajeze și să sprijine importul paralel. Bunăoară, în Danemarca, medicamentele provenite din import reprezintă 30% din volumul total al vânzărilor de medicamente, iar în Germania minim 5% din volumul vânzărilor la nivel de farmacii este obligatoriu, potrivit legislației naționale, să-l constituie medicamentele provenite din import paralel.

Beneficiul importului paralel constă în faptul că pot fi aduse în Republica Moldova medicamente autorizate care sunt mai ieftine și pot fi eliberate la un preț sub prețul celor deja existente și pot fi aduse medicamente autorizate care lipsesc de pe piață.

Autor: Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.MD”

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă