Vizualizări: 4642
Conectarea gratuită a neplătitorilor de TVA la serviciile electronice fiscale continuă
mun. Chisinau, 5 Noiembrie 2014 — Eforturile Serviciului Fiscal de Stat urmăresc în mod prioritar modernizarea gestiunii fiscale prin simplificarea interacţiunii cu contribuabilii, oferind în acest sens servicii electronice de calitate, în acelaşi timp exprimîndu-şi încrederea că acestea vor contribui la asigurarea bunei funcţionări a parteneriatului dintre SFS şi contribuabili.
Iniţiativele orientate spre automatizarea raportului de cooperare a organului fiscal cu cetăţenii şi persoanele juridice, acordînd acces gratuit la serviciile de raportare automatizată - sunt înalt apreciate şi se bucură de susţinere în rîndul publicului.
Astfel, în contextul deciziei luate de IFPS la 20.10.2014, privind conectarea gratuită a agenţilor economici, neplătitorilor de TVA la aceste servicii, procedura de abonare a demarat în octombrie curent şi se efectuează conform programării realizate prin intermediul Centrului Unic de Apel al SFS, contactînd numărul 0-8000-1525, butonul (2).
Totodată, reieşind din interesul sporit manifestat de contribuabilii vizaţi faţă de serviciile moderne de prezentare a dărilor de seamă fiscale, SFS anunţă că programarea doritorilor de a raporta on-line oficiului fiscal continuă.
Reieşind însă din considerentul că zilnic Centrele de Conectare Regională deservesc un număr limitat de agenţi economici (cca. 190), precum şi numărul mare de solicitări, comunicăm că lista programărilor este completată pînă la finele anului curent, astfel încît pentru conectare au fost programaţi 2000 de contribuabili. Respectiv, persoanele care se vor înregistra în vederea conectării la serviciile electronice fiscale începînd cu 03.11.2014 - urmează a fi abonate la acestea în 2015.
Încheierea Acordurilor de conectare la serviciile nominalizate şi primirea semnăturilor electronice are loc la unul dintre Centrele de Conectare Regională (CCR) stabilite de Î.S. „Fiscservinform”, după cum urmează:
1. CCR pe mun. Chişinău - mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, nr. 162, et. 2, oficiul 220 (în incinta Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare);
2. CCR pe mun. Bălţi - mun. Bălţi, str. Ştefan cel Mare, nr. 128 (în incinta IFS teritorial pe mun. Bălţi);
3. CCR pe mun. Comrat - mun. Comrat, str. Comsomolului, nr. 20 (în incinta IFS teritorial pe mun. Comrat).
Serviciile electronice fiscale generează o interacţiune eficientă şi eficace a contribuabililor cu Serviciul Fiscal de Stat. Utilizarea lor permite optimizarea eforturilor de conformare a contribuabililor şi dezvoltarea unei forme de conlucrare modernă bazată pe încredere.
Pentru informaţii suplimentare, contactaţi Centrul Unic de Apel al SFS la numărul de telefon 08000 1525 (apel gratuit) sau vizitaţi portalul servicii.fisc.md.
Funcţionarul fiscal – în serviciul Contribuabilului

Autor: Î.S. "Fiscservinform"
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33