Nume
Parola
Vizualizări: 5754
Traininguri la tema drepturilor persoanelor cu dizablități în Soroca și Orhei
Orhei, 28 Aprilie 2016 — Asociația SOMATO, în parteneriat cu Institutul „Trimbos-Moldova” (Olanda) și Oficiul din Moldova al Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului, continuă ciclul de instruire în domeniul drepturilor omului cu un training de două zile (27 aprilie -28 aprilie) pentru profesioniștii din domeniul sănătății mintale din raionul Orhei.

Între 21 și 22 aprilie un training similar a fost promovat pentru profesioniștii din sistemul de sănătate mintală din raionul Soroca.

Formatorii trainingurilor de la Soroca și Orhei sunt președinta Asociației SOMATO, Jana Chihai și Cornelia Adeola, consultant național în cadrul Oficiului ONU pentru Drepturile Omului.

Beneficiarii traningului au fost instruiți pe subiecte de țin de comunicarea non-discriminatorie și drepturile persoanelor cu dizabilități. Acțiunea și-a pus drept obiectiv înțelegerea corectă a noțiunilor de stigma, stereotipuri și discriminare, precum și sensibilizarea participanților în contextul acestor tematici. Beneficiarii au însușit prevederile Convenției cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități, fiind instruiți cum să le aplice mai eficient în activitatea cotidiană.

O serie de traininguri similare a fost organizată în luna martie a.c. la Cahul și Cimișlia. În total, circa o sută de specialiști din centrele comunitare de sănătate mintală din patru raioane, precum și reprezentanți ai Direcțiilor raionale de Asistență Socială au fost beneficiarii acestor acțiuni de instruire.

Trainingurile sunt promovate în cadrul proiectului „Capacitarea grupurilor de persoane cu dizabilități psiho-sociale și intelectuale în scopul unei participări eficiente în luarea deciziilor și incluziunea eficientă în societate”. Proiectul este susținut financiar de Ambasada Finlandei la București.

Asociația SOMATO activează în domeniul sănătății mintale din 1999.

# # #