Nume
Parola
Vizualizări: 4768
LAST CALL: Curs de instruire pentru jurnalişti „Dezvoltarea regională – de la politică ambiţioasă la impact social şi subiect de ştire”
22 Iulie 2013 — Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, anunţă concurs de selectare a jurnaliştilor pentru a participa la cursul de instruire „Dezvoltarea regională - de la politică ambiţioasă la impact social şi subiect de ştire". Acest curs de instruire este efectuat în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova".


Cine poate participa?

Jurnalişti, angajaţi ai presei scrise, on-line, TV şi radio

Limba de instruire va fi limba română, iar de interacţiune - româna şi rusa.

Locaţia: SkyLand, s. Gruşevo, r. Criuleni

Perioada:

Cursul de instruire va fi organizat la 1-3 august, pe o perioadă de 3 zile şi 2 nopţi, cazarea, hrana şi transportul fiind asigurate. Participanţilor din afara Chişinăului le vor fi rambursate cheltuielile pentru drum.

Modulele preconizate:

Realizările în implementarea politicii de dezvoltare regională
De la idee la realizare - parcursul unui proiect de dezvoltare regională
Sursele de informare: rolul şi necesitatea. Moduri de abordare
Scrierea subiectelor de presă dedicate dezvoltării regionale

Agenda seminarului întrunește:

Sesiuni în plen;
Dezbateri;
Exerciţii individuale şi în echipă;
Vizită în teren în localităţi unde au fost implementate proiecte de dezvoltare regională (eficienţă energetică, apă şi canalizare, managementul deşeurilor menajere);
Scrierea şi analiza materialelor jurnalistice în baza vizitei în teren.

Evaluarea participanţilor se va face în baza formularului ataşat: http://serviciilocale.md/public/files/FORMULAR_DE_INSCRIERE.doc

Formularele de înscriere pot fi transmise prin e-mail: laura.bohantova@giz.de
Data limita pentru depunerea dosarului - 22 iulie


În total vor fi selectaţi 20 de jurnalişti. Jurnaliştii din afara Chişinăului, inclusiv din regiunea transnistreană, sunt încurajaţi să participe.

Autor: GIZ/Modernizarea serviciilor publice locale in RM

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă