Vizualizări: 3943
Proiect de îngrijiri socio-medicale la domiciliu pentru persoanele în etate.
24 Noiembrie 2008 — Ceasul biologic al omului este calculat pentru o anumită perioada de timp, iar odată cu expirarea lui, organismul uman începe să cedeze. În special, cea mai mare problemă pentru oamenii în etate este sănătatea fizică. Pentru cei care o dată au fost plini de putere, care lucrau şi aduceau folos comunităţii, astăzi sprijinul vieţii la marea majoritate le este bastonul, dar cei care au avut mai putin noroc, nici nu se mai pot deplasa.
O rază de lumina, de caldură şi de speranţă este proiectul de îngrijiri socio-medicale la domiciliu pentru persoanele în etate, susţinut financiar de HEKS Moldova din mai 2006.
AO ,, Pro Cooperare Regională „ în parteneriat cu 4 ONG-uri : ,, Consuela „ –s. Hăsnăşenii Mari, Drochia; ,, Caroma Nord „ - s. Pîrliţa, Făleşti; ,, Cuget „ ,, -s. Izvoare, Făleşti; Mileniul III „ –s. Chişcăreni, Sîngerei, implementează proiectul dat, care are drept scop îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor în etate, bolnavilor incurabili, invalizilor.
Bătrîni solitari, persoane cu nevoi speciale, ce nu au posibilitatea să se îngrijească singuri, beneficiază de un sprijin extrem de important. Pentru micşorarea suferinţelor şi ameliorarea stării sănătăţii fizice şi psihice, le sunt acordate gratuit servicii medicale: masaj, pansamente, monitorizarea parametrilor fiziologici, administrarea medicamentelor şi tratamentelor injectabile şi servicii sociale: menaj, spălarea lengeriei de pat, duş, mijloace de igienă ( săpun, şampon, soluţie p/u veselă ).
Beneficiarii proiectului sunt deserviţi de asistente medicale şi lucratori sociali motivaţi de dorinţa de a – şi ajuta aproapele, manifestînd blîndeţe, compasiune şi dragoste faţă de pacienţi.
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33