Nume
Parola
Vizualizări: 4596
Cine are curajul să renunţe la un premiu de 10 mii dolari în Republica Moldova?
Chisinau, 4 Iunie 2011 — Subiectul care a scandalizat puternic societatea noastră la acest sfârşit de săptămână se referă şi la cele cinci premii a câte 120 mii lei fiecare echivalentul a peste 10 mii dolari), ce urmează a fi ridicate de către cinci angajaţi ai Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerului Economiei şi Ministerului Finanţelor drept prime din partea SA Tutun CTC.

Valoarea unui singur premiu este de 40 ori mai mare decât salariul mediu pe economia naţională (3000 lei) şi de 120 ori şi chiar 240 ori mai mare decât primele, pe care ar putea să le ridice angajaţi Companiei Tutun CTC pentru munca asiduă pe parcursul anului 2010, dar şi pentru condiţile nocive pe care le suportă aceştia la prelucrarea produselor de tutun.

Întrebarea la care nu s-a găsit un răspuns până acum este pentru ce merite îş vor însuşi înalţii funcţionari aceste sume fabuloase?

A plăti cu vârf şi îndesat nişte funcţionari publici (angajaţi ai ministerelor, şefi de direcţii şi de audit intern), fără nici un temei, înseamnă a-i mitui tacit şi a-i cumpăra pentru susţinerea intereselor industriei tutunului şi nicidecum a intereselor sănătăţii populaţiei.

Or, care va fi suportul acestor factori de decizie atunci când vor trebui să se pronunţe în favoarea unei legi care să acorde prioritate dreptului de a proteja sănătatea publică? Cât de hotărâţi vor fi să pună în aplicare, în domeniul pe care îl reprezintă, mecanisme mai dure de restricţionare a fumatului în spaţiile publice, de creştere a taxelor şi a accizelor la produsele de tutun, de interzicere a comercializării ţigărilor în rândul minorilor etc.? Toate acestea "pentru a reduce constant şi considerabil prevalenţa utilizării tutunului şi expunerea la fumul de tutun pentru a proteja generaţiile prezente şi viitoare de consecinţele devastatoare ale consumului de tutun", aşa după cum prevede buchia Convenţiei-cadru a OMS privind controlul tutunului, pe care Republica Moldova a ratificat-o în 2008, luându-şi obligaţia de a o implementa.

Tutunul a fost recunoscut drept "inamic public numărul 1 la nivel global" încă în anul 1964, iar fumatul este dovedit ca fiind cea mai importantă cauză ce duce la moarte şi la boli ce pot fi prevenite în toate cercetările ştiinţifice de până acum.

În Republica Moldova, circa 3300 persoane decedează în fiecare an din cauza fumatului şi a maladiilor asociate fumatului (aproximativ 10 persoane pe zi).
Ar fi fost o altă abordare, dacă banii obţinuţi prin supraprofitul Companiei Tutun-CTC erau direcţionaţi pentru susţinerea serviciilor medicale a persoanelor care se confruntă cu maladii severe asociate consumului de tutun (cancer pulmonar, boli cardiovasculare şi cerebrovasculare, copii născuţi prematur de la mame expuse la fum de ţigară etc.).

Cine dintre cei cinci funcţionari publici este gata să renunţe la primele oferite cu atâta generozitate de Tutun-CTC pentru tratamentul maladiilor provocate de tutun? Am vrea să ştim.

NOTĂ: Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), mortalitatea generală a populaţiei în Republica Moldova este cu 10% mai înaltă decât rata medie în regiunea Europei. Costurile asistenţei medicale, legate de bolile cauzate de fumat au alcătuit 360,4 milioane lei în 2001 (acum zece ani!!!) sau 66,5% din cheltuielile bugetului consolidat pentru ocrotirea sănătăţii. Estimările costurilor economice ale tutunului, legate de productivitatea pierdută din cauza deceselor premature, a spitalizărilor şi a tratamentului de ambulator a bolilor legate de fumat au ajuns la circa 430 milioane lei în Republica Moldova.

Întrebarea întrebărilor este: Ce încurajăm şi ce promovăm în continuare în Republica Moldova?

Autor: Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate (Centrul PAS)
22-63-43, www.pas.md