Vizualizări: 5105
Terapia prin lectură
Chisinau, 4 August 2010 — Începând cu 05 august 2010, Fundaţia Filantropică Medico – Socială „Angelus Moldova” împreună cu Biblioteca municipală „Onisifor Ghibu” şi IMSP „Institutul Oncologic” organizează un program cultural - terapia prin lectură pentru copii în cadrul secţiilor de copii ale Institutului Oncologic. Bibliotecarii vor veni la copii pentru a le citi poveşti, pentru a le povesti ori să-i ajute la literatura română şi universală. Fundaţia „Angelus Moldova” va instrui special şi consulta psiho-emoţional persoanele care vor merge la copiii internaţi în spital.
Scopul acestui proiect comun este de a susţine manifestările culturale pentru toate categoriile de oameni, inclusiv şi cei care au acces limitat la bibliotecile publice. Acţiunea constă în organizarea o data pe săptămînă, în fiecare joi, a 2 ore de lectură publică pentru copii internaţi în secţiile de Oncopediatrie şi Hematologie.
De asemenea, pe viitor se vor organiza întîlniri interactive cu autorii de carte.
Aducem mulţumiri bibiliotecii municipale pentru susţinerea iniţiativei de a organiza astfel de evenimente şi Institutului Oncologic pentru receptivitatea de care a dat dovadă.
Irina Draguţanu,
PR & Events Manager
FFMS “Angelus Moldova”
Tel.224850

Autor: Hospice \"Angelus\"
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33