Vizualizări: 5147
Consultări politice moldo-finlandeze la Chişinău
Chisinau, 17 Decembrie 2009 — Directori ai ministerelor de externe din Republica Moldova şi Finlanda s-au întâlnit în această săptămână la Chişinău în vederea desfăşurării de consultări politice. Primind grupul de experţi finlandezi, dna Natalia Gherman, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a remarcat importanţa dezvoltării continue a dialogului bilateral dintre cele două ţări şi a salutat decizia Finlandei de aderare la Centrul Comun de Vize începând cu 1 octombrie anul curent. Cu referire la priorităţile agendei bilaterale, au fost reiterate solicitarea de sprijin pentru realizarea obiectivului de integrare europeană a Republicii Moldova şi importanţa negocierii Acordului de Asociere dintre Moldova şi UE.
Abordând subiectul transnistrean, experţii au subliniat rolul Misiunii Uniunii Europene de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană (EUBAM) şi au salutat prelungirea mandatului misiunii pentru o perioadă de încă doi ani, începând cu 1 decembrie 2009. Delegaţia moldovenească a exprimat speranţa privind contribuţia Finlandei la activitatea misiunii.
Diplomaţii moldoveni au evidenţiat acţiunile întreprinse de Guvern în vederea implementării reformelor privind consolidarea capacităţilor instituţionale. Partea finlandeză şi-a exprimat disponibilitatea să ofere servicii de consultanţă în domeniul integrării europene, reformelor sectoriale, eficienţei energetice, business-ului mic şi mijlociu. De asemenea, a fost relevată posibilitatea Guvernului finlandez de a finanţa, în 2010, proiecte bilaterale în domeniile social, mass-media şi combaterii traficului de fiinţe umane.
Partea finlandeză a exprimat disponibilitatea ministrului de externe, Alexander Stubb, de a efectua o vizită în Republica Moldova în prima jumătate a anului viitor.
Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33