Vizualizări: 3039
COPIII ŞI ADOLESCENŢII DIN MERENI, ANENII NOI, AU FOST AJUTAŢI ÎN TIMPUL UNOR SPECTACOLE SĂ RĂSPUNDĂ LA RISCURILE REALE ALE MIGRAŢIEI, EXPLOATĂRII ŞI TRAFICULUI
Mereni, Anenii-Noi, 20 Octombrie 2009 — Copii şi tineri pe scenă, rostind replici care nu sunt în nici un scenariu scris; Ziua Europeană Anti-Trafic; actori care sunt viitori jurnalişti, asistenţi sociali sau jurişti; Misiunea OSCE în Moldova; Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului; pericolele migraţiei, exploatării şi traficului de fiinţe umane şi soluţiile potrivite; situaţii dramatice din viaţa cotidiană a cetăţenilor din Moldova – toate aceste fragmente de realitate au fost adunate într-un spectacol de Forum Teatral, prezentat, la 19 octombrie 2009, la Liceul Teoretic din satul Mereni, raionul Anenii-Noi.
Spectacolul de la Mereni, susţinut cu ocazia Zilei Europene Anti-trafic, de la 18 octombrie, este a 19-a dintre cele 30 de reprezentaţii ale unui turneu de Forum Teatral, realizat de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), cu sprijinul Misiunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în Moldova. Turneul organizat în cadrul proiectului „Tinerii previn traficul de fiinţe umane” a debutat în septembrie curent, şi va cuprinde, timp de patru luni, cinci regiuni ale ţării: Anenii-Noi, Călăraşi, Cimişlia, Criuleni şi Teleneşti.
„În spectacolul de la Mereni tinerii spectatori s-au implicat activ în soluţionarea problemelor, prezentate în scenă, luând decizii potrivite. Au reacţionat exact aşa cum trebuia”, afirmă coordonatorul proiectului, Dumitru Berzan. „În asemenea gen de reprezentaţii, succesul depinde de implicarea spectatorilor”.
Tinerii actori consideră că Forumul Teatral este o metodă bună şi interesantă de a influenţa publicul, care se regăseşte în jocul erorilor de pe scenă şi are posibilitatea de a interveni în timpul prezentării pentru a schimba scenariul. Acest stil de teatru este deosebit prin formă, deoarece fiecare spectator poate participa la scenetă, propunând soluţii pentru rezolvarea problemelor sociale.
Echipa, formată din 15 adolescenţi, voluntari – studenţi şi elevi din diferite instituţii de învăţământ din ţară, de la arte, jurnalism, asistenţă socială, drept şi limbi străine – a fost creată acum un an şi a preluat experienţa primelor Forumuri Teatrale în domeniul prevenirii HIV/SIDA şi prevenirii delincvenţei juvenile, organizate în Moldova de CIDDC. Această echipă de tineri actori a fost instruită în cadrul atelierelor de lucru din august 2009, care i-a ajutat pe actorii abia formaţi să prezinte spectacolele Forumului Teatral, în cadrul acestui turneu.
Un subiect „Europa Liberă”, semnat de Valeria Viţu, despre Forumul Teatral de la Mereni: http://www.europalibera.org/content/article/1855710.html
Un subiect despre spectacolul de anul trecut, consacrat Zilei Europene-Anti-trafic 2008, poate fi citit pe pagina Web OSCE: http://www.osce.org/moldova/item_1_34428.html
În imagine: secvenţe din spectacolele prezentate de tinerii actori ai Forumului Teatral în turneul prin comunităţile din Moldova.
Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC)
Str. E. Coca 15, Chişinău, MD 2008, Moldova
Tel./fax: 72.65.98, 74.78.13
E-mail: ciddc@yahoo.com
Web: http://www.childrights.md
Partener în comunicare: URMA ta
E-mail: urma.ta@gmail.com

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33