Nume
Parola
Vizualizări: 5411
Sărbătoarea căpşunii şi a mierii de albine a luat sfîrşit
Chisinau, 8 Iunie 2009 — Căpşune mari cît pumnul, roşii şi apetisante, şi faguri plini de miere de mai, ritmuri de horă – cam aşa a arătat tîrgul de binefacere „Sărbătoarea căpşunii şi a mierii de albine”, care a avut loc ieri, 7 iunie în scuarul magazinului UNIC. Evenimentul a fost organizat de către Fundaţia Filantropică Medico-Socială „Angelus Moldova”, în parteneriat cu Asociaţia apicultorilor „Apis Melifera” şi Asociaţia grădinarilor, pomicultorilor, viticultorilor şi floricultorilor „Demetra”. Pe parcursul întregii zile, chişinăuienii au avut posibilitatea să savureze căpşunile delicioase, să-şi facă rezerve de miere de mai pentru întregul an, şi pur şi simplu să se relaxeze împreună cu toată familia. Căpşunile şi mierea, parfumate şi delicioase, sunt un adevărat dar al naturii cu beneficii nutriţionale şi terapeutice, iar vizitatorii tîrgului au avut posibilitatea de a beneficia şi de consultaţii cu privire la acestea de la apicultori şi producătorii de căpşune. Scopul tîrgului a fost promovarea produselor autohtone, dar şi colectarea de fonduri pentru Hospice „Angelus”, care oferă îngrijiri paliative gratuite persoanelor cu cancer în stadiu avansat şi terminal, atît pentru adulţi cît şi copii. Cu ajutorul chişinăuienilor şi vizitatorilor capitalei, datorită generozităţii şi suportului lor, Hospice „Angelus” va putea procura materiale de pansament şi medicamente pentru pacienţii săi pentru o lună întreaga – atît este posibil de făcut cu cei aproximativ 3000 lei care au fost colectaţi în timpul tîrgului. Tot aici s-a făcut simţit şi aportul producătorilor autohtoni, care au pus şi ei bani în boxele de colectare, în funcţie de vînzările făcute şi generozitatea proprie. Unul din apicultori, a binevoit să doneze Hospice-ului 50kg de miere, şi a fost bucuros, la propunerea dlui Valeriu Isac, directorul executiv al Hospice-ului, să meargă personal la pacienţi pentru a distribui mierea donată. Un adevărat gest de caritate a fost făcut de către artiştii autohtoni, profesionişti şi amatori, care au fost atît de impresionaţi de către cauza pledată de către Hospice „Angelus”, încît s-au oferit pentru a evolua în acest concert de caritate în mod gratuit. Programul artistic al concertului a fost organizat şi condus de către dna Maria Stoianov, autoare de text şi muzică pentru majoritatea artiştilor autohtoni, şi care a interpretat unele piese de-ale sale, spre marea satisfacţie a publicului prezent. Vizitatorii tîrgului au perceput o deosebită satisfacţie de la piesele etno, cîntate cu mult drag şi în ritmuri atît vesele cît şi mai nostalgice, prezentate de către mari vedete ale scenei naţionale, cum ar fi Nina Ermurache, Anişoara Puică, Maria Ţărnă, Cezara. O plăcere deosebită au avut chişinăuienii şi vizitatorii capitalei atunci cînd în scenă a ieşit cea mai tînără interpretă, Rozalina Buldumea, care a cîntat cu o voce drăgălaşă nişte piese inocente şi vesele, iar atunci cînd a îndemnat publicul să facă donaţii pentru persoanele cu cancer avansat, doar cei mai indiferenţi au ezitat să pună „un bănuţ, doi sau o sută de lei”, după cum spunea tînăra stea. Un adevărat cadou pentru public a fost prezenţa lui Vlad Codreanu, care a interpretat piesele sale cu atîta energie pozitivă, încît mulţi nu au rezistat tentaţiei de a se arunca în dans, iar zîmbetul său molipsitor a cucerit inimile multor fete. Vlad a fost susţinut de către ansamblul de dansuri populare „Nuntaşii”. Au mai evoluat Viorica Cheptănaru, Rozalinda Buldumea, Evdochim Baxanean, Lenuţa Javelea, Veronica Stegărescu, Victor Cojocaru şi alţii. Acţiunea a fost susţinută şi de micile talente - copii care fac primii paşi pe scenă, şi au vrut să dăruiască un pic de bucurie, cîntînd şi recitînd poezii. Echipa Fundaţiei „Angelus Moldova” Hospice „Angelus” este profund recunoscătoare tuturor vizitatorilor tîrgului, producătorilor de căpşune şi apicultorilor, Federaţiei Fermierilor din Republica Moldova, administraţiei publice locale, administraţiilor SA „Moldtelecom” şi SA „UNIC”, interpreţilor, reprezentanţilor mass-media care au dat lumină evenimentului, tuturor celor care s-au arătat a fi alături de noi şi ne susţin în ceea ce facem, astfel încît noi să putem acorda ajutor cît mai multor persoane ce suferă de cancer incurabil în stadiu avansat şi terminal, într-un mod cît mai rapid, şi cît mai calitativ. Vă mulţumim că aţi ales să susţineţi Hospice „Angelus”!