Nume
Parola
Vizualizări: 4376
Preşedintele Bulgariei Gheorghi Parvanov – Doctor Honoris Causa al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
Chişinău, 11 Martie 2009 — Joi, la 12 martie curent, începînd cu ora 17.00, în Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare, 1), va avea loc şedinţa lărgită a Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M. Pe ordinea de zi este programată o singură chestiune – înmînarea însemnelor de Doctor Honoris Causa preşedintelui Bulgariei, dr. Gheorghi Parvanov, sosit la noi în ţară într-o vizită oficială. Conducătorul statului bulgar s-a învrednicit de acest titlu onorific printr-o hotărîre luată în acest sens de Consiliul Suprem la 9 martie curent pentru contribuţii substanţiale aduse la dezvoltarea ştiinţelor istorice, aprofundarea şi consolidarea relaţiilor de colaborare moldo-bulgare şi cooperare ştiinţifică între cele două state. Gheorghi Parvanov a fost ales Preşedinte al Bulgariei la 18 noiembrie 2001, reales în această funcţie pe 29 octombrie 2006. În calitate de conducător al statului promovează activ politica de integrare europeană şi euroantlantică a Bulgariei, încadrare efectivă a ţării în comunitatea europeană şi cea mondială. Pe plan intern aspiră spre consolidarea aspectelor sociale ale puterii prezidenţiale, promovarea dialogului politic în societate, unirea forţelor politice şi instituţiilor publice în scopul realizării obiectivelor strategice interne şi externe ale Bulgariei. Preşedintele Gheorghe Pîrvanov a contribuit substanţial la extinderea şi aprofundarea relaţiilor de colaborare moldo-bulgare, dezvoltarea diasporei bulgare din ţara noastră, la consolidarea cooperării ştiinţifice dintre cele două state. Împreună cu preşedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin a susţinut ideea fondării Universităţii de Stat din Taraclia, acordîndu-i asistenţă în constituirea şi afirmarea acesteia. Este deţinător al titlului onorific de Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Bacu, Erevan şi Preşov. A fost distins cu Medalia de Aur a Universităţii „Tomaş Masarik” din Berna. La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media. Tatiana Rotaru, Serviciul de presă al A.Ş.M.