Nume
Parola
Vizualizări: 13244
În cadrul întrevederii cu şeful misiunii UE, liderul socialiştilor şi-a exprimat speranţa că Uniunea Europeană va sprijini poporul moldovenesc, şi nu oligarhii corupţi
27 Ianuarie 2015 — Liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu şeful reprezentanţei UE în Moldova, Pirkka Tapiola. Liderul PSRM a discutat cu diplomatul european situaţia din ţară şi poziţiile partidului pe problemele actuale.

Potrivit declaraţiilor lui Dodon, după alegeri, legitimitatea cărora se află sub un mare semn de întrebare, la guvernare în Moldova s-a instaurat un regim oligarhic. Ambele partide, care s-au declarat alianţă de guvernămînt, sînt controlate de oligarhi, unul dintre care a fost demis din funcţia de prim-ministru, fiind acuzat de corupţie. După cum au recunoscut în repetate rînduri chiar înşişi reprezentanţii UE, reforma organelor de drept, în primul rînd, a justiţiei, a rămas, în Moldova, doar pe hîrtie. Este evident că după formarea Guvernului, care va fi controlat de aceeaşi politicieni, nu vor exista nici un fel de schimbări spre bine în această privinţă.

Igor Dodon a menţionat că economia Moldovei se află într-o criză profundă, iar sistemul financiar-bancar este pe cale de a se surpa. Delapidările de proporţii de la bănci, deprecierea leului, lipsa unui buget adoptat pentru anul curent, reţinerile salariilor bugetarilor, a achitărilor indemnizaţiilor şi suplimentelor la pensii, majorarea preţurilor şi tarifelor – toate acestea reprezintă doar o parte din avalanşa de probleme, cu care se confruntă în prezent cetăţenii Moldovei. Această situaţie este rezultatul deplorabil al aşa-numitei guvernări „pro-europene” de cinci ani a partidelor de dreapta.

Potrivit lui Igor Dodon, Partidul Socialiştilor se va afla într-o opoziţie dură faţă de actuala alianţă de guvernămînt şi va pleda pentru alegeri parlamentare anticipate. Totodată, liderul PSRM şi-a exprimat speranţa că Uniunea Europeană va continua să sprijine poporul Moldovei, şi nu guvernarea coruptă a oligarhilor.

La întrevedere au fost prezenţi Andrei Neguţa, ambasador, deputat în Parlament, şi Mindaugas Kacerauskis, consilier politic al Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova.