Vizualizări: 3795
„Tinerii şi drepturile omului” - lansarea proiectului transfrontalier în domeniul educaţiei pentru drepturile omului
Chişinău-Iaşi, 14 Decembrie 2008 — „Tinerii şi drepturile omului” este titlul unei noi iniţiative transfrontaliere, lansată în cadrul Programului de Vecinătate România – Republica Moldova, cu participarea Centrului Naţional de Resurse pentru Tineri din Chişinău, în calitate de partener. Proiectul „Tinerii şi drepturile omului” este lansat de Fundaţia Pro WOMEN din România, în parteneriat cu Inspectoratele Şcolare Judeţene Iaşi, Vaslui şi Botoşani şi Centrul Naţional de Resurse pentru Tineri (CNRT) din Republica Moldova.
Proiectul „Tinerii şi drepturile omului”, RO 2006/018-447.01.02.25, este finanţat de Uniunea Europeană prin Programul de Vecinătate România – Republica Moldova 2004-2006, Phare CBC 2006 şi se desfăşoară în perioada septembrie 2008 – septembrie 2009.
Proiectul are ca scop creşterea nivelului de informare privind drepturile omului şi crearea unor structuri specifice de promovare a acestora în rândul tinerilor din liceele din Republica Moldova şi România, precum şi intensificarea cooperării transfrontaliere între liceele selectate prin facilitarea schimburilor de experienţă şi bune practici în domeniul educaţiei pentru drepturile omului. Proiectul „Tinerii şi drepturile omului” este adresat tinerilor liceeni şi cadrelor didactice care se pot implica activ în procesul de promovare a educaţiei pentru drepturile omului. Activităţile se vor desfăşura atât pe teritoriul României, în judeţele Iaşi, Botoşani şi Vaslui, cât şi pe teritoriul Republicii Moldova, la Făleşti, Bălţi, Ungheni şi Chişinău, pe parcursul a 12 luni.
În cadrul acestei iniţiative transfrontaliere vor fi organizate sesiuni de instruire axate pe subiectul drepturilor omului, vor fi iniţiate Cluburile „Arta promovării drepturilor omului” ce vor realiza activităţi specifice de creaţie, va fi lansat un forum virtual de discuţii pentru a facilita dialogul între tinerii din România şi Republica Moldova şi vor urma 10 schimburi de experienţă şi înfrăţire între liceele din România şi Republica Moldova. La sfârşitul proiectului va fi organizată, timp de o săptămână, o tabără de creaţie, care va formula concluziile acestei iniţiative şi va identifica bunele practici în domeniul educaţiei pentru drepturile omului. Rezultatele activităţilor vor fi selectate, editate şi diseminate prin intermediul unor materiale informative adresate tinerilor din zonele de interes.
Proiectul lansat de Pro WOMEN, în parteneriat cu Inspectoratele Şcolare Judeţene Iaşi, Vaslui şi Botoşani şi CNRT, va contribui la promovarea educaţiei pentru drepturile omului prin implicare activă directă a tinerilor, exprimarea liberă a opiniei, crearea unui mediu sigur şi pozitiv care favorizează comunicarea, dialogul şi creativitatea.
Proiectul „Tinerii şi drepturile omului” va avea ca prim rezultat creşterea nivelului de informare a tinerilor cu privire la conţinutul drepturilor fundamentale ale omului prin dezvoltarea simţului responsabilităţii civice şi implicarea în activităţi extraşcolare. Printre celelalte rezultate importante se numără dezvoltarea abilităţilor grupului-ţintă în promovarea drepturilor omului în rândul semenilor; îmbunătăţirea accesului grupului-ţintă la informaţii pe această temă şi la resurse de promovare, precum şi extinderea nivelului de cooperare transfrontalieră între liceele din România şi liceele din Republica Moldova. Astfel, proiectul va oferi instituţiilor de învăţământ modele eficiente de educaţie non-formală extraşcolară în domeniul promovării drepturilor omului.
Pentru mai multe informaţii puteţi contacta:
Fundaţia Pro WOMEN (România)
Ştefania Nastas şi Mariana Cazacu – membre ale echipei de implementare
E-mail: office@prowomen.ro, tel./fax: 0232 260 154, tel.: 0332 440 698.
Centrul Naţional de Resurse pentru Tineri (Republica Moldova)
Iosif Moldovanu
str. S. Lazo, Chişinău, MD-2004
Tel.: (+37322) 23.88.91, 21.16.05
Web: http://www.youth.md
E-mail: iosifm@youth.md
Pentru eventuale informaţii şi sesizări legate de proiectele Phare contactaţi cfcu.PHARE@mfinante.ro.
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33