Nume
Parola
Vizualizări: 6073
Jurnalistii, instruiti cum sa evite discriminarea
Chisinau, 26 Septembrie 2011 — Amnesty International Moldova (AIM) în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent a organizat, la 23 septembrie, atelierul cu genericul „Drepturile omului versus discriminare şi intoleranţă în mass-media”, la care au participat 14 jurnalişti din Chişinău, Comrat, Bender şi Bălţi.

Prima parte a training-ului a început cu exerciţii practice şi jocuri de rol care au ajutat jurnaliştii să însuşească noţiunile de stereotip, prejudecăţi şi discriminare. De asemenea, participanţii au examinat prevederile legislaţiei naţionale şi internaţionale în domeniul drepturilor omului şi anti-discriminare.

Atelierul a continuat cu explicaţiile trainerilor Dana Cotici (expert Amnesty International Moldova) şi Nadine Gogu (Centrul pentru Jurnalism Independent) despre rolul mass-media în răspândirea stereotipurilor şi promovarea diversităţii.

Jurnaliştii au remarcat că tematica a fost una de actualitate, deoarece au avut posibilitatea să conştientizeze care sunt subtilităţile mediatizării de către mass-media a persoanelor cu dizabilităţi, romi, persoane sărace, femei, LGBT, persoane HIV pozitive.

Potrivit Ecaterinei Terzi, reporter special al IPNA Teleradio-Moldova în UTA Gagauz-Yeri, Comrat, prin intermediul acestui atelier a învăţat cum să scrie despre persoanele din grupurile minoritare şi cum să prezinte opiniile lor, în special în cazurile în care nu este de acord cu acestea, evitând astfel să promoveze intoleranţa şi discriminarea în mass-media.

Acest atelier va fi urmat de alte 3 ateliere tematice, participanţii fiind încurajaţi să participe la un concurs de materiale jurnalistice care să abordeze tematica drepturilor omului. Cei mai buni autori ai acestor materiale vor avea posibilitatea să efectueze o vizită de studiu în Turcia.

Atelierul a fost organizat în cadrul proiectului „Drepturile omului – jurnaliștii pentru un public informat”, implementat de AIM în parteneriat cu CJI prin intermediul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida/Asdi), Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei /DANIDA, Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) şi Black Sea Trust for Regional Cooperation. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundaţiei Est-Europene, Sida/Asdi, DANIDA, Fundaţiei Eurasia, USAID şi/sau al Guvernului American.