Nume
Parola
Vizualizări: 2642
Căminul liceului din localitatea Holercani, raionul Dubăsari, a fost renovat cu sprijinul Uniunii Europene
Chisinau, 12 Iulie 2011 — De astăzi, elevii din localitatea Holercani şi satele din apropiere, inclusiv din stânga Nistrului, vor beneficia de condiţii mai bune de trai şi studii graţie unor lucrări de renovare a căminului liceului din localitate. Reparaţia blocului a fost efectuată cu sprijinul proiectului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, în colaborare cu locuitorii satului şi administraţia publică locală.

Potrivit lui Tudor Tanasev, primarul de Holercani, căminul liceului a fost construit acum 56 de ani şi de atunci a trecut doar de câteva ori prin reparaţii cosmetice parţiale, ceea ce a condus la degradarea blocului. „Căminul este prevăzut pentru 120 de persoane, dar în lipsa unor condiţii adecvate nu puteam caza acolo mai mult de 30 de elevi. Şi asta în timp ce o bună parte din elevii care frecventează liceul nostru sunt din satele vecine, inclusiv din stânga Nistrului şi au nevoie de cazare. Cu forţele proprii n-am fi reuşit să reparăm nici o parte a blocului, de aceea am hotărât împreună cu locuitorii din sat să apelăm la ajutorul Uniunii Europene”, spune Tudor Tanasev.

Cu sprijinul proiectului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” a fost înlocuit sistemul de încălzire şi cel de canalizare al căminului, au fost reabilitate reţelele electrice, au fost reparate scările, odăile, coridoarele şi faţada blocului, au fost schimbate uşile şi amenajat tot teritoriul din jurul căminului. Lucrările de reparare a căminului au durat peste o jumătate de an şi au fost realizate de o companie de construcţie selectată prin concurs. Costul total al lucrărilor se estimează la 102,082 Euro.

Prezent la ceremonia de deschidere a căminului, Ambasadorul Dirk Schuebel, Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, a declarat că prin acest proiect elevii şi profesorii din Holercani şi satele învecinate vor beneficia de condiţii mai bune de educaţie, iar acest lucru va avea un impact pozitiv asupra întregii comunităţi. „UE planifică să susţină în continuare proiecte similare, în special în domeniul social, afaceri şi mediu. Aceste proiecte, având ca scop promovarea încrederii între Chişinău şi Tiraspol, sunt realizate pentru binele oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului”, a mai menţionat Ambasadorul Schuebel.

Matilda Dimovska, Reprezentant Permanent Adjunct PNUD Moldova, a declarat în cadrul ceremonii că prin aceste proiecte, PNUD contribuie la dezvoltarea locală durabilă a Republicii Moldova şi că va susţine şi în continuare asemenea iniţiative pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii oamenilor din localităţile rurale. „Până în prezent, prin intermediul proiectului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, mai multe localităţi din regiunea transnistreană au beneficiat de asistenţă pentru dezvoltarea unor iniţiative identificate de locuitori ca fiind o prioritate strategică de dezvoltare a comunităţii, ceea ce a contribuit la îmbunătăţirea vieţii, dar şi la sporirea încrederii oamenilor de pe cele două maluri ale Nistrului”, a declarat Matilda Dimovska.

Proiectul „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” are ca scop abordarea necesităţilor comunităţilor din regiunea transnistreană prin sporirea accesului la serviciile economice şi sociale de bază, precum şi accesului la sursele de informare obiective şi diversificate. Totodată, proiectul urmează să abordeze necesităţile celor mai vulnerabile comunităţi, un accent deosebit fiind pus pe regiunea transnistreană, inclusiv zona de securitate. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.


Pentru contact:
Victor Munteanu, Manager de proiect, PNUD Moldova, tel. 260786, e-mail: victor.munteanu@undp.org
Natalia Costaş, consultant comunicare PNUD Moldova, tel.069221141, e-mail: natalia.costas@yahoo.com
Hubert Duhot, Ataşat /Manager de proiect, Delegaţia UE, tel. 505210, e-mail: Hubert.DUHOT@eeas.europa.eu