Vizualizări: 6067
Fundaţia ”Viorica Nagacevschi” a donat haine, rechizite şcolare şi jucării familiilor defavorizate
Chişinău, 6 August 2010 — Fundaţia ”Viorica Nagacevschi” în colaborare cu Berlizzo Group au realizat o campanie socială, timp de o lună, unde au colectat haine "de care te-ai plictisit", jucării şi rechizite şcolare, care au fost donate la 16 copii.
Astfel, în seara zilei de 4 august a avut loc o totalizare a evenimentului, unde au fost prezenţi părinţii împreună cu copii şi li s-au înmânat tot ce a fost colectat, haine, încălţăminte, plapome. Înainte de eveniment, copii au mers şi li s-a procurat costume şcolare şi câte o geantă plină cu rechizite şcolare.
Preşedintele Fundaţiei, textiera Viorica Nagacevschi, a menţionat că "de multe ori venim în ajutor doar în momentele triste şi doar atunci ne dăm seama că cel mai preţios în viaţă este altceva. Ce poate fi mai durabil decât piatra pe care se zideşte o cetate şi tot aurul din lume; speranţa şi omenia. Sunt sigură că sunt foarte mulţi oameni harnici şi darnici pe care se sprijină societatea noastră. Iar atunci când cineva ajunge în pragul disperării cei care sunt mai puternici întind o mână de ajutor care poate fi vitală pentru cei care au ajuns în dificultate".
Directoarea Berlizzo Group, Otilia Drăguţanu a declarat că a fost profund emoţionată de situaţia familiilor aflaţi în dificultate şi a acceptat cu plăcere să se implice în acest proiect. "Am crezut de la început că este o idee foarte bună de a ajuta copii, cei care au atât de mare nevoie de noi, maturii, cu atât mai mult că fiecare are acasă haine pe care nu le mai foloseşte, dar cineva are nevoie de ele. Cred că este ceva interesant de a te implica şi de a face lucruri frumoase şi utile, de a aduce un zâmbet pe buzele oamenilor".
Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a specificat că această campanie este un exemplu demn de urmat "noi, trebuie să fim mai uniţi şi să ajutăm aproapele nostru".
Copii, cu lacrimi în ochi au mulţumit organizatorilor pentru bucuria de care au avut parte, menţionând că sunt puţini oameni care mai fac acte de caritate. ”Vă mulţumim din suflet pentru această zi minunată", au spus copii.
De asemenea, ei au dansat împreună cu Victoria Lungu şi Laurenţiu Popescu, au cântat împreună cu Adrian Ursu şi Vitalie Dani, au ascultat piesele interpretate de surorile Osoianu şi Janet Erhan.
Familiile au fost selectate împreună cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi Ministerul Educaţiei care s-au îndreptat spre următoarele familii: casa de tip familial din satul Zâmbreni, Ialoveni, Cotul Morii, Nemţeni din raionul Hînceşti, satul Bălăneşti, Nisporeni şi la Casa Republicană de Plasament a copiilor din mun. Chişinău.
Fundaţia ”Viorica Nagacevschi” este o organizaţie nonguvernamentală, non-profit, apolitică, înfiinţată în anul 2010, destinată pentru a face acţiuni de caritate.
Pentru detalii contactaţi:
Coordonatorul relaţii publice, Dorina Arsene, 068831233, e-mail dorarsene@gmail.com

Autor: Fundația ”Viorica Nagacevschi”
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33