Nume
Parola
Vizualizări: 1744
APL vor putea iniția înregistrarea selectivă a terenurilor în lipsa delimitării după apartenență a terenurilor UAT
19 Aprilie 2024 — La data de 18 aprilie 2024 a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul Directorului general al Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru, prin care au fost modificate trei acte normative departamentale (Instrucțiuni), inclusiv care vizează înregistrarea primară a terenurilor excluse din obligativitatea delimitării după apartenență (nu este necesară în privința lor coordonarea cu Agenția Proprietății Publice) prin prevederile Legii nr. 29/2018 (art. 21 alin. (91) – (92) în redacția Legii nr.348/2023, în vigoare din 13.01.24).

Instrucțiunea cu privire la modul de executare a lucrărilor cadastrale la nivel de teren, aprobată prin Ordinul Directorului general al Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru nr. 70/ 2017 prevede modalitatea de întocmire a documentației cadastrale în vederea înregistrării primare a terenurilor proprietate publică a UAT. Modificările aprobate urmăresc îmbunătăţirea procesului de executare a lucrărilor cadastrale în privința acestor tipuri de terenuri, inclusiv micșorarea termenului de executare. Cea mai importantă finalitate așteptată a procedurii simplificate (exceptate din procedura de delimitare după apartenență) constă în posibilitatea înregistrării în timp util în registrul bunurilor imobile a terenurilor care prezintă cel mai mare număr din toate cele neînregistrate încă, și nu în ultimul rând, facilitează proprietarilor posibilitatea legitimării drepturilor deținătorului de teren.
Astfel, la inițiativa autorităţii administrației publice locale interesate, se va întocmi documentația cadastrală într-o procedură simplificată pentru următoarele terenuri:
– terenurile atribuite în proprietate cetățenilor pentru construcția caselor de locuit, a anexelor gospodărești și pentru grădini;
– terenurile cooperativelor de construcție a garajelor și ale loturilor pomicole;
– terenurile aferente clădirilor şi altor construcţii, transmise în contul cotelor-părți valorice din patrimoniul fostelor întreprinderi agricole;
– terenurile drumurilor tehnologice care servesc activităților agricole, proiectate, dar netranspuse în natură;
– terenurile înregistrate în registrul bunurilor imobile pe cote-părți;
– terenurile aferente blocurilor locative, caselor de locuit individuale și garajelor individuale;
– terenurile fânețelor și pășunilor.
Înregistrarea acestor tipuri de terenuri se va efectua în temeiul deciziei consiliului local, adoptată urmare a executării lucrărilor cadastrale respective. Lucrările cadastrale vor putea fi executate de către Instituția Publică „Cadastrul Bunurilor Imobile” şi structurile teritoriale ale acesteia, de întreprinderi de stat și private.
Alte două instrucțiuni care au mai fost modificate, prin același ordin sunt:
Instrucţiunea cu privire la conținutul şi modul de executare a lucrărilor cadastrale la nivel de clădiri și încăperi izolate, aprobată prin Ordinul Directorului General al Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru, nr. 07/2015, care stabilește că beneficiarul lucrării cadastrale urmează să se adreseze la entitatea emitentă pentru ajustarea denumirii obiectului construit, în cazul cînd în autorizația de construire, emitentul nu a definit conform normativului în construcții tipul construcției edificate. Instrucțiunea mai institute obligativitatea executantului lucrării cadastrale de a verifica existența certificatului de urbanism pentru proiectare, dacă obiectul inspectat nu este înregistrat în cadastru ca „bun viitor”, precum și dacă obiectul inspectat nu reprezintă monument ocrotit de stat.
Instrucţiunea cu privire la conținutul şi modul de elaborare a documentației cadastrale la formarea bunurilor imobile, aprobată prin Ordinul Directorului General al Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru, nr. 71/2017, care instituie cerința de a se prezenta la formarea construcțiilor – certificatul de urbanism informativ, care va stabili necesitatea obținerii autorizației de construire/reconstrucție, caz în care formarea va fi posibilă numai după executarea lucrărilor de construire/reconstrucție. Instrucțiunea mai stabilește că pentru formarea clădirilor nefinalizate se va prezenta certificat nou de urbanism pentru proiectare și o nouă autorizație de construire, dacă tipul bunului imobil construit, nu corespunde cu cel indicat în autorizația de construire (ex., s-a autorizat casă individuală (cu curte sau izolată), de fapt s-a edificat casă individuală (de tip duplex sau înșiruită)).
În procedura de avizare și de dezbateri publice a proiectelor actelor normative, CALM a pledat intens atât față de autoritatea emitentă, cât și în dialog cu alte autorități publice responsabile, pentru a asigura o finalitate mai reușită a reglementărilor, astfel ca așteptările să fie cât mai benefice APL și titularilor de drepturi interesați.

Igor Cristal, Expert CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă