Nume
Parola
Vizualizări: 1917
ADR Centru monitorizează progresul lucrărilor la HUB-ul Național de turism sportiv din Anenii Noi
15 Iunie 2023 — Anenii Noi, 15 iunie 2023 - Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru a efectuat astăzi o vizită în teren pentru a monitoriza lucrările în desfășurare în cadrul proiectului regional "Anenii Noi-HUB Național de turism sportiv". Proiectul, implementat de ADR Centru și susținut financiar cu peste 24 milioane lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), își propune să dezvolte turismul sportiv în Regiunea Centru.

Până în prezent, proiectul a înregistrat progrese semnificative, iar construcția clădirii avansează conform planificărilor. Clădirea va îndeplini două funcții importante: va servi drept Centrul de pregătire a loturilor olimpice naționale de triatlon, ciclism, motocross și Caiac-Canoe și va funcționa ca Academie pentru copii. De asemenea, va include puncte de închiriere și reparație a echipamentelor sportiveÎn ceea ce privește lucrările interioare, s-au finalizat lucrările de tencuire a pereților, iar în prezent se lucrează la termoizolarea și la montarea fațadei blocului nou construit. Echipa agenției s-a întâlnit cu dirigintele de șantier și reprezentanții antreprenorul desemnat pentru executarea lucrărilor, discutând în detaliu despre statutul lucrărilor de construcție, dar și activitățile planificate pentru următorul trimestru.

Pe lângă construcția clădirii, proiectul include și amenajarea teritoriului din jurul acesteia. În luna curentă au fost initiate lucrările de amenajare a pistei pentru bicicliști și BMX, iar o parte din lucrările de terasament necesare au fost deja executate.

Prin implementarea proiectelor de susținere a turismului, ADR Centru și parteneriat cu autoritățile centrale și locale participă la stimularea activității turistică din regiune, promovând astfel Regiunea Centru ca destinație turistică de referință.

Detalii: www.adrcentru.md