Nume
Parola
Vizualizări: 2509
Valentina Casian la sesiunea CALRCE de la Strasbourg: „Descentralizarea și democrația locală sunt elementele-cheie în combaterea discursurilor de instigare la ură și știrilor false”
1 Noiembrie 2021 — În cadrul dezbaterilor organizate de Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRCE) ce au vizat condițiile de lucru ale reprezentanților aleși în vremuri de discurs la ură și știri false împotriva autorităților locale, primarul municipiului Strășeni, vicepreședintele CALM, Valentina Casian a vorbit și despre relațiile dintre autoritățile locale și centrale care, în unele țări, înseamnă persecuții, abuz de putere, presiuni, intimidări sau chiar arestări.

„În țara mea am avut multe astfel de cazuri, în 2018-2019 s-a încercat chiar instaurarea unei guvernări autoritare. Apreciem foarte mult reacția adecvată a CALRCE și poziția expusă în acest sens. Considerăm că toți împreună trebuie să acordăm o atenție sporită în vederea asigurării protecției juridice a autorităților locale împotriva abuzurilor de putere care pot apărea din partea politicienilor de la nivel central.”

Valentina Casian a atras atenția în mod special la următoarele aspecte:

1) Autoritățile locale/primarii sunt foarte vulnerabili în fața discursurilor de instigare la ură și știrilor false. În special, femeile primare sunt supuse unor riscuri mai mari din cauza societăților și mentalităților învechite.

2) Lipsa de progres în domeniul descentralizării și consolidării autonomiei locale afectează foarte mult capacitatea APL de a reduce impactul negativ al discursului instigator la ură și al știrilor false. În APL lipsesc specialiști calificați și capacități instituționale care să se opună unor asemenea atacuri. Prin urmare, descentralizarea și consolidarea capacităților administrative/financiare ale APL reprezintă un element fundamental în combaterea și reducerea impactului negativ al discursurilor de instigare la ură și al știrilor false.

3) Creșterea culturii dialogului, transparența și comunicarea eficientă cu populația, împreună cu un proces eficient de descentralizare și consolidare a autonomiei locale sunt acele instrumente eficiente care pot combate discursul instigator la ură și campaniile de denigrare.

Pentru a evita asemenea cazuri, vicepreședintele CALM a propus studierea separată, pe parcursul tuturor misiunilor de monitorizare, a lacunelor existente în legislația din domeniul protecției autorităților locale, calificându-le drept cele mai dure și mai necivilizate încălcări ale democrației locale și ale Cartei europene a autonomiei locale.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă