Vizualizări: 2865
Primarul de Sângera Valeriu Popa: „Informația publicată de ANI îmi prejudiciază imaginea deși vinovăția mea nu a fost dovedită”
25 Februarie 2021 — Valeriu Popa, primarul orașului Sângera a transmis în 2020, cu titlu gratuit, prin contract de comodat, mijlocul său de transport în folosința primăriei în care își desfășoară activitatea. Consiliul local a prevăzut cantitatea de benzină necesară pentru deplasarea primarului – o practică des întâlnită în localitățile noastre în condițiile în care multe primării nu au în gestiune automobile de serviciu sau cele existente sunt într-o stare deplorabilă.
La 12 februarie, Autoritatea Națională pentru Integritate a anunțat că a emis act de constatare în privința primarului orașului Sângera din municipiul Chișinău, pentru „încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese” manifestat prin încheierea contractului de comodat.
Până a semna contractul de comodat Valeriu Popa a încercat să identifice alte soluții. „Arenda unei mașini ar fi costat primăria circa 60 000 – 70 000 de lei anual. Fiind economist de profesie am analizat cheltuielile și veniturile primăriei și am înțeles că nu ne putem permite procurarea sau închirierea unui automobil. Din acest motiv am recurs la o practică folosită de foștii primari și viceprimari, cea de utilizare a automobilului propriu în interes de serviciu,” explică alesul local.
Primarul susține că informația publicată de ANI privind cazul său a fost mediatizată intens, astfel fiindu-i prejudiciată imaginea chiar dacă vinovăția sa nu a fost dovedită. „Nu este clar unde a fost depistat conflictul de interese. Înțeleg că risc să-mi pierd mandatul de primar din motiv că am economisit bani din bugetul local. Noi, cei care facem parte din categoria primarilor tineri, am venit în APL cu dorința de a schimba lucrurile, dar tot ce mi se întâmplă acum îmi taie aripile, ceea ce este foarte trist.”
Fiind la primul mandat, Valeriu Popa afirmă, că într-un singur an de mandat a reușit să atragă mai multe investiții în Sângera decât s-a făcut în ultimii trei-patru ani. „Mai multe instituții de stat pot oricând să constate tot felul de încălcări, chiar dacă acestea sunt minore sau sunt comise cu scopul de a păstra niște bani pentru nevoile comunității.”
Alesul local crede că totul ar fi fost altfel dacă făcea un act juridic fictiv de înstrăinare a autovehiculului, care ar proba că acesta nu-i mai aparține. „Am vrut ca totul să fie transparent și cred că este total aberant că suntem impuși să întreprindem asemenea acțiuni. Sunt de părere că atunci când un ales local sau un funcționar încalcă legea, acesta trebuie să fie tras la răspundere, dar nu este corect să denigrăm pe oricine până a-i fi demonstrată vinovăția.”
Valeriu Popa speră că vor fi eliminate prevederile interpretabile din legislație și primarii vor putea să activeze fără a fi nevoiți să meargă periodic prin instanțe.
Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33