Vizualizări: 1835
Primarul de Sângerei Arcadie Covaliov: „Testarea masivă a populației ne va costa mai puțin decât tratarea”
2 Aprilie 2020 — „Noi am fost pionierii care am propus să fie instituită carantina în oraș, nu am fost auziți dar oamenii ne-au înțeles și s-au izolat”
Primarul orașului Sângerei Arcadie Covaliov a fost primul care a dispus suspendarea activității pieței dintr-o localitate. Unii l-au blamat deoarece la 12 martie această restricție era o noutate pentru cetățeni, cu timpul însă oamenii au înțeles de ce alesul local și-a asumat această decizie. Medic de specialitate, Arcadie Covaliov spune că în lupta cu coronavirusul trebuie să adoptăm decizii care s-au dovedit a fi eficiente – ori adoptăm regim de carantină la nivelul întregului stat, ori testăm masiv populația. Edilul consideră că ne poate salva transparența în comunicarea cu oamenii, solidaritatea și responsabilitatea.
„În această perioadă există o legătură foarte strânsă cu cetățenii care ne anunță permanent dacă sunt conaționali care au venit din alte țări, iar anonimatul se păstrează. Sunt medic și cunosc ce înseamnă un lanț epidemiologic. Această boală nu este una rușinoasă. Avem exemple pe întreg globul pământesc – premierul Marii Britanii sau prințul Charles au recunoscut că au fost infectați.” Chiar dacă primarul consideră că trebuie să fie respectat dreptul pacientului la boală, acesta îi îndeamnă să vorbească pentru a putea fi identificate toate persoanele cu care au intrat în contact.
Alesul local afirmă că într-o localitate nu foarte mare se află repede dacă o persoană a fost diagnosticată pozitiv. „Dacă vine salvarea și ia pe cineva atunci în câteva ore tot orașul sau satul va cunoaște acest lucru.” Primarul a mulțumit medicilor și poliției pentru implicare și dedicație. „Noi am fost pionierii care am propus să fie instituită carantina în oraș, nu am fost auziți dar oamenii ne-au înțeles și s-au izolat.”
Primarul nu este de acord că nu am avea posibilități de a testa masiv populația și a amintit de ajutorul oferit de SUA în valoare de 1,2 milioane de dolari pentru întărirea capacităților medicale. „Mai scotocim în buzunarul rezervelor de stat și testarea ne va costa mai puțin decât tratarea populației.”
Arcadie Covaliov este ferm convins de necesitatea instituirii unei carantine stricte la nivelul întregii țări și astfel, în 14 zile vom avea rezultate. „Dacă nu putem să testăm masiv populația, atunci trebuie să ne autoizolăm. Țara trebuie închisă pentru 14 zile, să nu intre și să nu iasă nimeni, așa cum au făcut chinezii. Coreea de Sud a ales testarea masivă, China a instituit carantină la nivelul întregii țări și în ambele state au făcut față acestei pandemii.”
Cât privește conaționalii noștri care solicită să revină acasă, Arcadie Covaliov afirmă că aceștia sunt oamenii care ne-au salvat în timpuri grele, datorită lor am dat datoriile și avem remitențe. „Acum trebuie să-i primim, dar la trecerea hotarului este necesar ca aceștia să fie izolați, nu știu în ce formă, statul ar trebui să vină cu o propunere clară în acest sens. Am auzit că nu ar fi bine la Vadul lui Vodă sau la sanatorii, dar e mai bine ca ei să meargă în familii unde îl așteaptă copiii și alte rude de gradul întâi?” se întreabă alesul local.
Despre conlucrarea APL cu APC, primarul de Sângerei a afirmat că este necesar ca autoritățile locale să asculte de autoritățile centrale, dar și autoritățile centrale să aplece urechea la ce spun autoritățile publice locale. „Dacă orașul Sângerei ar fi fost închis la 19-20 martie, atunci când am solicitat acest lucru, oamenii aceștia nu se plimbau, nu se duceau la Bălți, acolo unde deja erau cazuri de infectare.”
Chiar dacă propunerea nu a fost acceptată nici la nivel raional, nici la nivel central, primarul a rugat oamenii să stea cât mai mult posibil acasă, să nu iasă și să nu vină dacă nu există o necesitate vitală. „Acum foarte puțini oameni circulă prin oraș. Atât sistemul medical, cât și poliția, dar și noi lucrăm, se identifică persoanele care vin din străinătate și lucrăm cu acestea sau cu cele plasate în carantină, prelucrăm stațiile pentru transportul public, trotuarele, în măsura posibilităților. Din punct de vedere juridic nu este carantină, de facto, aceasta este în Sângerei.”
Arcadie Covaliov a confirmat faptul că bisericile din Sângerei oficiază slujbe fără prezența enoriașilor. „În scriptură este scris că așa soi de draci se curăță cu post și cu rugăciune. Coronavirusul este o răutate și cred că Dumnezeu va face o minune și vom avea în curând +35 de grade Celsius.”
Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33