Vizualizări: 1923
Vladislav Cociu, primarul care a realizat vrerea părinților săi!
4 Septembrie 2019 — La 23 august, în satul Carahasani, Ștefan Vodă, a avut loc evenimentul de deschidere a Casei de Cultură. Acest lucru a devenit posibil după o lungă perioadă de timp, în perioada privatizărilor din anii 90 edificiul a ajuns în posesia unor agenți economici, chiar dacă clădirile cu menire socio-culturală nu puteau fi înstrăinate de la autoritățile locale. Privatizarea a avut loc în 1994 și până în 2009 clădirea ajunsese într-o stare deplorabilă. Primarul Vladislav Cociu a reușit să reîntoarcă această clădire în gestiunea APL. Pentru alesul local din Carahasani acest obiectiv a fost și o datorie morală, deoarece la inițiativa tatălui său a fost construită Casa de Cultură. „Înainte de a trece în lumea celor drepți, tata mi-a spus să am grijă de Casa de Cultură. Atunci aveam doar 11 ani. Acum patru ani, fiind pe patul de suferință, mama m-a rugat să nu uit ceea ce mi-a spus tata", ne-a povestit primarul, explicându-ne că singura motivație de a candida pentru al patrulea mandat a fost dorința de a realiza visul părinților săi.
APL din Carahasani, fiind ghidată de alesul lor local, a elaborat proiectul tehnic, studiul de fezabilitate și astfel s-a reușit construcția unui acoperiș cu șarpantă, ceea ce a permis păstrarea și consolidarea clădirii. „Nu știam de unde să iau un bănuț pentru reparație, dar eram convins că voi reuși. Cred că a fost lucrarea bunului Dumnezeu, deoarece am plătit integral suma de trei milioane trei sute de mii de lei pentru lucrări, am schimbat rețeaua de electricitate, sistemul de ventilare, sistemul de încălzire, am renovat interiorul și exteriorul clădirii. Am avut un sprijin financiar esențial din partea Consiliului local, a Consiliului raional, am avut deschidere din partea Guvernului nostru și a partenerului din România, comuna Șinca Nouă, Brașov."
Casa de Cultură a devenit astfel o perlă a localității, un obiectiv turistic. Ea se evidențiază chiar la intrarea în sat, elemente naționale sunt reflectate pe pereții instituției. În cadrul evenimentului de inaugurare a edificiului, locuitorii din Carahasani au avut posibilitatea să urmărească filmul Leontinei Vatamanu „Siberia din oase", dedicat compatrioților noștri deportați în perioada 1941-1949. Unele secvențe au fost filmate chiar în Carahasani, unul dintre cei patru protagoniști din film find originar din această localitate. Deoarece Vladislav Cociu și-a anunțat consătenii că nu va mai candida pentru un nou mandat, alesul local a prezentat o dare de seamă în PawerPoint cu toate proiectele realizate în localitate.
Primarul este convins că instituția va servi pentru consolidarea societății, pentru păstrarea valorilor strămoșești. În Carahasanii mereu au activat colective folclorice, de dans, există chiar și un teatru dramatic. De asemenea, potrivit alesului local, în această clădire oamenii vor avea posibilitatea să vină pentru a sta de vorbă cu autoritățile, să organizeze seminare cu tematici diverse, să utilizeze scena, dar și noile tehnologii, să-și împărtășească ideile, realizările, dar și să construiască planuri pentru sat. „Până acum petreceam toate sărbătorile în incinta Primăriei, chiar dacă sala are o capacitate de 80 de locuri, aici însă consătenii vor putea veni într-un număr mult mai mare", ne-a explicat Vladislav Cociu.
Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33