Nume
Parola
Vizualizări: 1920
La Colibași a fost lansat Serviciul Intercomunitar de Pompieri Voluntari!
21 Iunie 2019 — Joi, 20 iunie, a avut loc lansarea oficială a Serviciului Intercomunitar de Pompieri Voluntari Colibași-Brînza-Vadul lui Isac. Autospeciala a fost donată de către Austria, iar cu ajutorul partenerilor a fost construit garajul, dar și sediul SIPV. La eveniment au participat reprezentanți ai asociației Structure Projects Network din Austria, ai Congresului Autorităților Locale din Moldova, ai proiectului Migrație și Dezvoltare Locală, ai primăriilor beneficiare, ai efectivului de salvatori și pompieri ai Direcției Situații Excepționale a municipiului Cahul.

Primarul satului Colibași Ion Dolganiuc a menționat că proiectul a demarat acum un an, iar la bază a stat conlucrarea frumoasă dintre CALM și Structure Projects Network din Austria, prin intermediul cărora Colibași a fost selectată în calitate de localitate beneficiară și a primit ca donație această mașină de pompieri de ultimă generație. „Conlucrând cu colegii din Vadul lui Isac și Brânza, am aplicat la proiectul Migrație și Dezvoltare Locală și am obținut finanțare în valoare de 50 000 de dolari pentru a construi edificiul destinat pompierilor și autospecialei."

Alesul local a declarat că, din momentul primirii autospecialei și până în prezent, pompierii voluntari au intervenit pentru a stinge mai multe incendii. „Le mulțumim tuturor partenerilor, pompierilor voluntari pentru dedicația lor, pentru că își pun în pericol sănătatea și viața. Mulțumim și cetățenilor satului Colibași, cei de acasă, dar și cei care au plecat peste hotare –toți sunt un bun partener al primăriei. Am avut donații din partea acestora în valoare de 17200 lei pentru construcția edificiului."

Potrivit directorului executiv al CALM Viorel Furdui, aceste posturi de pompieri voluntari unesc diverse categorii de instituții, primării și oameni. „Am văzut la prietenii noștri din Austria că în jurul acestor posturi de pompieri voluntari se consolidează și comunitatea locală. Pompierii voluntari devin un exemplu pentru copii și alți membri ai societății. Avem nevoie de asemenea exemple pentru educarea generației viitoare, dar și pentru dezvoltarea comunităților locale." Viorel Furdui s-a arătat convins de faptul că și alte localități vor crea asemenea servicii și în rezultat vor avea de beneficiat cât mai mulți cetățeni.

Șeful Direcției Situații Excepționale a municipiului Cahul, colonelul Ion Caraja a menționat că acesta este al 3-lea post de pompieri pe teritoriul raionului Cahul și al 49-lea pe teritoriul Republicii Moldova. „Prin efortul comun cu autoritățile locale ne dorim reducerea pericolului de incendii și a altor situații excepționale."

Reprezentantul Structure Projects Network Hans Kohler a afirmat că voluntariatul este un capital social pentru orice comunitate. „Nicio comunitate nu poate procura totul pentru oameni, iată de ce avem nevoie de voluntariat pentru a dezvolta comunitățile. Un alt obiectiv este de a asigura securitatea oamenilor. Aveți pompieri profesioniști, dar ei se află în centrele raionale, departe de multe localități rurale. În țara noastră, Austria, orice comunitate, mare sau mică, are cel puțin un post de pompieri voluntari. În cazul nostru poți ajunge la un incendiu în câteva minute, în cazul vostru este nevoie de 20-30 minute, aceasta este diferența pe care ne dorim să o excludem."

Petru Cojocaru din Colibași a mărturisit că la 4 decembrie 2018 i s-a aprins locuința și datorită pompierilor voluntari focul a fost stins la timp. „Pompierii au lucrat de la ora 2 până la 5 dimineața. În asemenea situații înțelegi cât de valoros este gestul unui om care vine să te ajute."

Elisei Gorlencu a decis să devină pompier voluntar pentru a fi de ajutor societății. „Am văzut câte lucruri face domnul primar pentru comunitate și m-am gândit să ajut și eu cu ce pot." Pompierul voluntar din Colibași a spus că împreună cu colegii săi au fost instruiți de pompierii din Austria, dar și de profesioniștii din Cahul.

La finalul evenimentului, pompierii au simulat stingerea unui incendiu izbucnit la piața din Colibași, iar copiii au avut posibilitate să facă poze în autospecială.

Serviciului Intercomunitar de Pompieri Voluntari Colibași-Brînza-Vadul lui Isac a devenit funcțional datorită Structure Projects Network, CALM, PNUD, Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare, Programului Migrație și Dezvoltare Locală, Inspectoratului General pentru Situații Excepționale, administrațiilor locale din cele trei localități și cetățenilor din Colibași.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă