Vizualizări: 2011
Tudor Hantea, primarul de Coștangalia, Cantemir: „Avem ce învăța de la colegii noștri de peste Prut”
27 Mai 2019 — La începutul lunii mai, primari și funcționari ai Filialei raionului Cantemir a Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) și reprezentanți ai Filialei județene Iași a Asociației Comunelor din România (ACoR) s-au întrunit la Iași, în cadrul Forumului de Cooperare Transfrontalieră Republica Moldova – România. Despre impresiile și rezultatele generate de acest eveniment ne-a povestit Tudor Hantea, primarul de Coștangalia, Cantemir.
Cum a fost la Iași?
Tudor Hantea: La Iași am avut o întrevedere foarte eficientă, ne-a invitat Benoni Moruzi, președintele Asociației Comunelor din România, filiala Iași. Ne-am bucurat de o primire călduroasă, am discutat diverse teme, chiar și în particular, cu mai mulți primari. Am abordat problemele cu care ne confruntăm noi, dar am vorbit și despre realizările lor. Avem ce învăța de la colegii noștri de peste Prut și ne bucurăm că ei sunt dispuși să ne ajute. Eram în drum spre casă atunci când ne-au telefonat și ne-au solicitat să le transmitem prin email niște idei de proiecte locale, unde să redăm necesitățile cele mai stringente care există în satele noastre. La Iași s-a convenit că valoarea acestor proiecte trebuie să fie până la cinci mii de lei.
Care ar fi problema din localitatea DVS pe care ați soluționa-o având acești cinci mii de euro?
Tudor Hantea: Am făcut trei devize de cheltuieli privind necesitatea extinderii iluminatului stradal, am construit un parc de agrement pentru copii și avem nevoie de vreo 300 de metri pătrați de pavaj. Cinci mii de euro sunt de mare ajutor pentru o primărie mică. Vom fi încântați să reușim realizarea unui proiect cu ajutorul fraților noștri.
Ați fost la Iași împreună cu mai mulți colegi de-ai DVS din Cantemir...
Tudor Hantea: Am fost opt primari, ne-au însoțit și contabilii. Am vrut să vadă și acești angajați că colegii noștri din România sunt deschiși să ne ajute. Au venit și colegii noștri din județul Iași. Dacă am avea și noi finanțe ne-am dezvolta și noi mult mai ușor, dar în condițiile care sunt este destul de complicat.
Ați spus că primarii din România au rezultate. Ce anume v-a impresionat?
Tudor Hantea: Primarul din Bălțați, Iași, pe care l-am vizitat și cu altă ocazie, a început acum un proiect ce presupune asfaltarea a 6 km de drum. Noi ne-am dori măcar un km să reușim să reparăm așa cum se cuvine. Știți că la sate e o problemă privind asfaltarea drumurilor. Cel mai des le facem în variantă albă, nu se ajunge la asfaltare pentru că nu avem canalizare și apă. Punem pietriș ca să putem circula.
De ce anume primarii din Cantemir au mers la acest Forum?
Tudor Hantea: Filiala CALM de la Cantemir are un acord de cooperare cu filiala ACoR din Iași. Este a treia vizită a noastră în județul Iași. Am fost iarna într-o vizită la primăria comunei Oțeleni. Acest lucru a devenit posibil datorită dlui Alexei Busuioc, președintele filialei CALM din Cantemir, pentru că a reușit să stabilească bune relații de cooperare cu Benoni Moruzi, președintele Asociației Comunelor din România, filiala Iași.
Primarii din Iași au reușit să ajungă la Cantemir?
Tudor Hantea: Încă nu, dar au fost primarii din Alba Iulia. De asemenea, la solicitarea CALM-ului, după reuniunea primarilor din România și Republica Moldova la Chișinău, au fost organizate mai multe vizite ale primarilor români în raioanele noastre.
Despre CALM ce ne puteți spune?
Tudor Hantea: Este o organizație foarte binevenită, ne ajută foarte mult, suntem bucuroși că există și sperăm să colaborăm și în continuare. Știți că primarii nu cunosc chiar totul și ne bucurăm că este CALM-ul, deoarece atunci când apare o problemă o soluționăm cu suportul acestei instituții. Ne dau idei foarte bune și suntem mulțumiți.
Sunteți la primul mandat...
Tudor Hantea: Da, ne pregătim pentru al doilea mandat. Avem relații destul de bune cu cetățenii. Avem realizări, poate au fost și unele eșecuri, dar mergem înainte, pentru că trebuie cineva să facă lucruri bune și frumoase pentru oamenii noștri.
În al doilea mandat ce v-ați reuși să realizați?
Tudor Hantea: Visez ca toate drumurile să fie asfaltate, să fie accesibile iarna și vara, atunci când plouă. Îmi doresc și canalizare în sat, dar e un proiect foarte costisitor, este nevoie de milioane de lei.
Oamenii din Coștangalia pleacă sau încearcă să se descurce acasă?
Tudor Hantea: Puțini oameni pleacă de la noi. Avem lideri cu livezi și vii și consătenii sunt încadrați în câmpul muncii.
Vă mulțumim!

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33