Nume
Parola
Vizualizări: 1812
Contabilii din APL se unesc în apărarea drepturilor lor - a fost creată Rețeaua Contabililor din cadrul CALM!
19 Mai 2019 — Contabili care activează în administrația publică locală s-au întrunit vineri, 17 mai, la Chișinău, pentru a participa la crearea Rețelei Profesionale a Contabililor din cadrul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). Rețeaua Contabililor are drept scop identificarea soluțiilor la problemele cu care se confruntă membrii săi; promovarea bunei guvernări, eficienței administrative și calității serviciilor publice în cadrul APL; recunoașterea rolului și importanței membrilor săi, dezvoltarea și consolidarea statutului și capacităților profesionale ale membrilor săi; apărarea și promovarea drepturilor și intereselor contabililor. Un alt obiectiv al Rețelei Contabililor este de a crea oportunități de relaționare, de a face schimb de opinii și experiență între membrii săi.

În cadrul evenimentului a fost prezentat și aprobat regulamentul, planul de acțiuni pentru anii 2018-2020 și au fost alese organele de conducere. În calitate de președinte al Rețelei Contabililor a fost aleasă Veronica Herța, lector universitar, doctorand, fost șef al Direcției Finanțe la Primăria municipiului Chișinău. Vicepreședinți au fost aleși Angela Larschi, contabil șef la primăria Larga, Briceni; Tudor Belibov, contabil șef la primăria Răspopeni, Șoldănești; Raisa Stăvilă, contabil șef la primăria Capaclia, Cantemir și Olesea Bărăgan, contabil la primăria municipiului Cahul.

Tatiana Badan, președintele CALM a fost de părere că de activitatea acestor specialiști depinde tot ce înseamnă finanțe locale, procesul bugetar, venituri, chiar și unele aspecte de ordin economic. „Știm foarte bine că APL duc lipsă, în mod special, de economiști, de juriști și aceste funcții adesea sunt exercitate de către contabili. Oferim această platformă contabililor din administrația publică locală și vom întreprinde acțiuni concrete, sistematice, în ceea ce privește schimbarea cadrului legal, a politicilor din domeniul APL. Este nevoie de a avea această legătură cu ministerul Finanțelor, prin intermediul Rețelei Contabililor, ca să putem găsi soluții.”

Prezentă la eveniment, Svetlana Plăcintă, reprezentanta ministerului Finanțelor a menționat că susține inițiativa CALM, aceasta fiind una binevenită și necesară, în condițiile când este în derulare procesul de reformare a contabilității.

Viorel Furdui, directorul executiv al CALM a explicat faptul că după crearea Rețelei Secretarilor, CALM oferă și contabililor din APL posibilitatea de a relaționa, de a-și apăra și promova interesele, de a avea posibilitatea ca vocea lor să fie auzită la nivel național. „Ne dorim ca prin intermediul Rețelei să păstrăm această categorie de specialiști din APL, deoarece știm că se confruntă cu mari probleme de motivare. De asemenea, ne dorim să contribuim la venirea în APL și a altor specialiști, fiindcă fără personal calificat, comunitățile locale nu vor putea să fie dezvoltate.”

Elena Hreașca, primarul satului Năvârneț, Fălești s-a arătat convinsă de faptul că în cadrul acestei Rețele contabilii vor avea parte de o asistență profesională.

Crearea unei astfel de rețele de profesioniști în sectorul local a fost salutată și de către Diana Grosu Axenti, reprezentanta Centrului Tehnologii Informaționale în Finanțe deoarece, potrivit funcționarei, prin intermediul acestei comunități profesionale poți împărtăși din experiența, bunele practici și cerințele care sunt în domeniul finanțelor publice.

După procedura de vot, Veronica Herța, aleasă în funcția de președinte al Rețelei Contabililor din cadrul CALM le-a mulțumit tuturor pentru încrederea acordată și a menționat că Rețeaua va avea rezultate doar muncind în echipă. „Ne dorim ca această Rețea a contabililor să fie o platformă de comunicare între specialiștii din domeniu. Sper ca APL și APC să privească în aceeași direcție, fiindcă scopul final al fiecărei entități este să creeze condiții mai bune de trai pentru cetățeni, astfel încât lumea să nu mai plece din țară, dar să se întoarcă acasă.”

Tudor Belibov, contabil șef la primăria Răspopeni, Șoldănești, ales în calitate de vicepreședinte al Rețelei a afirmat că sistemul bugetar a fost schimbat în întregime. „Am fost nevoiți să învățăm și să activăm în același timp. Volumul de lucru adăugător ar trebui remunerat, ceea ce la noi nu se întâmplă, așa cum prevede Codul Muncii. Astăzi se formează o Rețea a tuturor contabililor, ceea ce înseamnă că noi vom fi mulți și vom fi auziți.”

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă