Vizualizări: 1787
Președintele CALM Tatiana Badan la Adunarea Generală a ACoR: „Să integrăm Republica Moldova în UE prin colectivitățile și autoritățile locale!”
26 Februarie 2019 — Vă prezentăm discursul integral al președintelui Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) Tatiana Badan ținut la cea de-a XXII-a sesiune ordinară a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România (A.Co.R.), în prezența premierului României Viorica Dăncilă, a membrilor Guvernului României, a unor ofociali europeni, dar și a sute de primari de comune din România.
Stimată Doamnă Prim-ministru,
Stimate Domn Președinte Emil Drăghici,
Stimate prim-vicepreședinte al Comitetului European al Regiunilor
Markku MARRKULA,
Stimată Doamnă, prim-vicepreședinte Mariana Gâju,
Dragi prieteni și colegi
Onorata asistență,
În numele delegației Republicii Moldova și a tuturor autorităților locale de peste Prut, aș vrea să vă salut din tot sufletul și să vă urez mult succes în activitatea DVS de zi cu zi, precum și realizarea tuturor obiectivelor Adunării generale a Asociației Comunelor din România.
Nu este prima dată când participam la acest eveniment, dar de fiecare dată trăim sentimente și emoții deosebit de frumoase, pline de bucurie, mândrie, respect și exemplu de urmat, pentru ceea ce vedem aici, pentru întâlnirile pe care le avem cu frații noștri, pentru dialogul sincer și direct care există între Guvern și ACoR, dar și pentru ceea ce reprezintă în prezent Asociația Comunelor din Române – un actor important pe plan național și internațional care contribuie enorm la dezvoltarea comunelor și creșterea standardelor de viată din mediul rural al României.
Dragi prieteni și colegi, recent am trăit momente deosebite la Bruxelles, participând la ședința plenară a Comitetului European al Regiunilor, în cadrul căreia am avut o ocazie excepțională de a ne întâlni, alături de prietenii noștri din delegația Română, cu Președintele Comitetului Regiunilor Domnul Karl Lambertz, cu care am discutat esența și perspectiva europeană a colectivităților locale din Republica Moldova. De asemenea, în cadrul acestui eveniment, am avut fericita ocazia să asistăm la prezentarea priorităților României de către Prim-ministrul României Dna Viorica DĂNCILĂ, care ne-a impresionat foarte mult prin mesajele sale precise și consistente, prin care se recunoaște locul și rolul important al autorităților locale în asigurarea durabilității construcției europene. Dar, în aceeași măsură, am fost impresionați de răspunsurile foarte precise și concrete la întrebările acordate de către membrii CoR, inclusiv privind necesitatea asigurării unei relații speciale cu Republica Moldova și autoritățile sale locale.
Credem că acest eveniment a fost unul extrem de important și istoric, care se datorează anume inițiativei și contribuției majore a Asociației Comunelor, în frunte cu Dl Emil Drăghici. Discursul său în plenul ședinței Comitetului Regiunilor, dar și cel al Doamnei Mariana Gâju și altor colegi din delegația României credem că vor rămâne în istorie și reprezintă o lumină a speranței pentru colectivitățile locale din Republica Moldova. Pentru aceasta Vă apreciem și vă mulțumim enorm!
Stimați prieteni și colegi,
Onorata asistență,
CALM, alături de ACoR promovează de mai mulți ani la nivel european următoarele deziderate:
- colectivitățile locale din RM fac parte din spațiul românesc și european cultural și valoric! Cetățenii din RM, prin natura și esența lor sunt europeni. Majoritatea deținând cetățenia europeană și/sau muncind în țările UE.
- Anume autoritățile locale din Republica Moldova sunt cele mai sincere și fideli susținători ai cursului european și apropierii reale de spațiul valoric și cultural românesc și european.
- În același timp, putem constata că la nivelul autorităților centrale lucrurile sunt mult mai dificile și complexe.
Anume din aceste considerente, credem că autoritățile locale din Republica Moldova merită relații speciale și mai apropiate cu instituțiile Uniunii Europene și în special cu Comitetul Regiunilor. Fiind în acest fel susținute. De aceea, CALM împreună cu ACoR, propune o abordare nouă în raport cu Republica Moldova: o abordare de jos în sus ! Sa integrăm Republica Moldova în UE prin ....colectivitățile locale și autoritățile sale locale; prin apropierea și integrarea treptată a APL din Republica Moldova și CALM în structurile Europene responsabile de dezvoltarea regională și locală, prin crearea unor programe speciale de dezvoltare /finanțare cu acces direct pentru APL din RM sau acordarea accesului la programele existente ale UE destinate dezvoltării regionale și locale, în comun cu APL din Romania și alte țări ale UE.
Credem că o astfel de abordare, în contextul acestei oportunități istorice a Președinției României, precum și discuțiilor privind necesitatea reformării Uniunii Europene cu o atenție sporită pentru creșterea rolului regiunilor și autorităților locale, ar putea deveni una novatorie, efectivă și care ar putea aduce un element de plus valoare președinției României.
Folosind prezența doamnei Prim-ministru și a membrilor Guvernului României, aș vrea să mulțumesc încă o dată României, tuturor Domniilor voastre, pentru sprijinul important și proiectele frumoase implementate în Republica Moldova în rezultatul cărora mii de grădinițe și școli au fost deja reparate și asigurate cu autobuze școlare; pentru suportul necondiționat și sincer al României resimțit și în alte domenii, precum infrastructura drumurilor, aprovizionarea cu apă, cultura etc. Vă mulțumim mult și apreciem aceste investiții strategice în viitorul nostru comun!
Stimată Doamnă Prim-ministru,
Dragi prieteni și colegi, profitând de aceasta ocazie și pornind de la situația actuală politică extrem de dificilă din Republica Moldova, am dori să atragem atenția asupra necesității vitale de a acorda o mai mare atenție dezvoltării unor relații directe între autoritățile române și autoritățile locale din R. Moldova: prin elaborarea unor programe de dezvoltare/finanțate cu participarea reprezentanților APL din Republica Moldova și România, structurilor asociative ale APL, precum și prin asigurarea accesului direct nemijlocit al APL din RM.
În acest sens venim cu solicitarea către Guvernul României de a acorda o mai mare atenție acestui proces, prin sprijinirea inițiativei comune a ACoR și CALM de creare și consolidare a unei platforme unificare de reprezentare și colaborare a tuturor autorităților locale din România și Republica Moldova - Consiliul Autorităților Locale din Romania și R. Moldova: Structură care urmează a fi reorganizată în Federația Pro Carta! Obiectivul principal al acestei platforme de unificare fiind : promovarea la nivel UE a intereselor APL din RM și Romania, consolidarea procesului de înfrățiri, schimbul de experiență și de cunoștințe, transferul de bune practici și cunoștințe între APL, ajustarea cadrului instituțional și legal din Republica Moldova la standardele României și UE , dezvoltarea și implementarea programelor de dezvoltare destinate colectivităților locale etc.
Mai mult ca atât, venim cu propunerea ca unul sau doi reprezentați ai acestei viitoare structuri/platforme comune sa poată participa la ședințele Guvernelor României și Republicii Moldova cu drept de vot consultativ. O astfel de acțiune ar putea fi un semnal extrem de important de consolidare și unificare pe alte domenii, dar și un semnal pentru întreaga societate din Republica Moldova și România.
O altă propunere este de a acorda o atenție sporită ACoR și altor structuri asociative ale APL din Romania în vederea participării și implementării programelor finanțate din fondurile României și destinate Republicii Moldova. Aceasta fiind o cale de a crește eficiența utilizării resurselor, precum și de a spori prezența directă a României în satele și orașele din RM, dar și o modalitate de a consolida relațiile între structurile asociative de pe ambele părți ale Prutului. Situația de astăzi la acest capitol fiind una stranie, când fondurile românești destinate Republicii Moldova sunt administrate, de regulă, de către organizații străine și nu de către organizații respective din România. Credem că Asociația Comunelor din România și alte structuri asociative, dețin suficientă capacitate pentru a implementa proiecte din Fondurile României destinate colectivităților locale din Republica Moldova.
În fine, credem că autoritățile locale din Republica Moldova și CALM, în calitate de principalii promotori ai valorilor europene și apropierii de România și UE, poate acum ca niciodată au nevoie de un suport politic și direct din partea României și a Uniunii Europene. În acest context, propunem organizarea unei ședințe a Guvernelor României și Republicii Moldova, cu participarea tuturor structurilor asociative ale autorităților locale din ambele state. În cadrul căreia să fie discutate propunerile de mai sus, precum și multe alte aspecte, care să permită consolidarea proceselor și tendințelor pozitive în relațiile APL din R. Moldova și România, inclusiv prin sprijinul direct și real al localităților înfrățite. Iar aceste întâlniri, cu participarea reprezentanților structurilor asociative ale APL, să devină o tradiție. O astfel de acțiune, va reprezenta un semnal și exemplu important de urmat și pentru autoritățile din Republica Moldova.
Stimați prieteni și colegi,
Încă o dată vă mulțumim mult pentru tot ce faceți pentru Republica Moldova! Mulțumim stimați colegi primari! Mulțumim ACoR și Mulțumim România! Vă urăm mult succes! La mai mult și la mai mare!
Tatiana Badan, președintele Congresului Autorităților Locale din Moldova,
Primar al satului Selemet, Cimișlia.
18 februarie 2019

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33