Vizualizări: 5434
Municipiul Chişinău are un Plan de Acţiuni pentru Energie Durabilă (PAED)
30 Ianuarie 2013 — Primăria municipiului Chişinău, în parteneriat cu IDIS “Viitorul”, a prezentat Planul de Acţiune privind Energia Durabilă pentru municipiul Chişinău (PAED). Astfel, municipiul Chişinău a devenit prima unitate administrativ-teritorială din R. Moldova, care a elaborat un PAED, asumându-şi obligaţia ca până în 2020 să reducă cu 20% emisiile de CO2, de a spori utilizarea energiei regenerabile cu 20% şi creşterea eficienţei energetice cu 20%. Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „Creşterea Eficienţei Energetice în municipiile Chişinău şi Sevastopol în baza experienţei pozitive existente”.
Prezent la eveniment, Excelenţa Sa, şeful Delegaţiei UE în R. Moldova, Dirk Schuebel, a apreciat eforturile depuse în cadrul acestui proiect. „Acest proiect este o bună metodă de a vedea cum sunt cheltuiţi banii din buget. Exemplu ce poate fi preluat de alte autorităţi locale. Este un proiect unic, ce nu mai există în alte localităţi din ţară, cu rezultate concrete şi municipalitatea urmează să implementeze prevederile studiilor de fezabilitate realizate de experţi”, a precizat oficialul.
PAED este un document obligatoriu pentru semnatarii Convenţiei Primarilor la care municipiul Chişinău a aderat în noiembrie 2011. PAED prevede acţiunile ce urmează a fi întreprinse la nivel local pentru reducerea emisiilor de CO2 cu 20% până în anul 2020, faţă de anul de referinţă (2010).
Experţii IDIS „Viitorul” au prezentat calculele consumului final de resurse energetice utilizate în anul de referinţă stabilit, 2010 (energie electrică, gaz natural şi păcură, gaz lichid, benzină şi motorină, etc.). Totodată, în funcţie de sectorul examinat, experţii au elaborat măsuri concrete şi un plan de acţiuni pentru reducerea emisiilor de CO2 pentru anii 2012-2020 pentru următoarele sectoare: Clădiri, echipamente/instalaţii şi industrii (municipale; terţiare/nemunicipale; rezidenţiale);Transport (parcul municipal; transportul public; transportul privat şi comercial); Iluminatul public; Cogenerarea de căldură şi electricitatea (CET-urile, Termocom); Producţia de energie regenerabilă.
Experţii propun pentru municipiul Chişinău utilizarea surselor alternative de energie cum ar fi energia solară, biomasa sau pompele termice.
Sinteza datelor colectate, relevă că, în anul 2010, în teritoriul administrat de municipiul Chişinău, consumul final de energie aferent clădirilor şi echipamentelor din sectorul municipal, rezidenţial şi al serviciilor reprezintă 72% din consumul final de energie şi este de 5 387 928 MWh. Transportul reprezintă 28% din consumul final, fiind în cantitate de 2 137 466 MWh. Emisiile de CO2 datorate consumului de energie în clădiri, echipamente şi instalaţii reprezintă 73%, iar cele generate în transport 27%.
Deşi energia electrică ocupă locul 4 ca pondere în consumul final de energie (14,5%), aceasta generează cea mai mare cantitate de emisii de CO2 (28,8%), iar gazul natural utilizat direct în locuinţe, cele mai mici.
Prin acţiunile cuprinse în PAED, în raport cu situaţia existentă în 2010, fiecare dintre cele două mari categorii de activitate îşi va reduce în 2020 consumul de energie finală, respectiv emisiile de CO2: cu 23,2% Clădiri, echipamente, instalaţii şi industrii; 12,9% Transport.
Pe domenii de activitate, consumul de energie finală este prevăzut să fie în 2020 mai redus ca cel din 2010 cu: 48%, Clădiri şi echipamente-instalaţii municipale; 24% transportul public; 20% parcul municipal; 20% clădiri rezidenţiale; 17% clădiri, echipamente terţiare (nemunicipale); 11% transportul privat şi comercial; 0,28% iluminatul public municipal.
Faţă de 2010, fiecare din următoarele tipuri de combustibil utilizat sub formă de energie termică-electrică se vor reduce cu: 18% energie electrică, 31% energie termică, 17% gaz natural, 23% motorină, 20%benzină, 16%cărbune, 23% lemn de foc.
Proiectul a durat 36 de luni şi în cadrul acestuia au fost desfăşurate mai multe activităţi, printre care, elaborarea PAED pentru municipiul Chişinău şi o strategie de eficienţă energetică pentru oraşul Sevastopol; studii de fezabilitate şi proiecte investiţionale, elaborate de experţii IDIS, pe domeniile: iluminatul public, transport urban, izolarea termică a clădirilor rezidenţiale; izolare termică în şcoli; două expoziţii de prezentare a tehnologiilor inovatoare şi eficiente energetic. Totodată, au fost schimbate geamurile în 4 şcoli şi a fost efectuat un audit energetic a 12 clădiri, inclusiv şcoli, grădiniţe.
Proiectul este implementat de Primăria municipiului Chişinău, în parteneriat cu IDIS „Viitorul”, Comitetul Regional de Monitorizare Ecologică din Sevastopol (Ucraina), ICLEI European Secretariat GmbH (Germania) şi Uniunea Municipalităţilor din Regiunea Marmara (Turcia). Proiectul este cofinanţat de UE prin Programul CIUDAD (Cooperare pentru Dezvoltare Urbană şi Dialog).
Pentru detalii suplimentare, contactaţi Coordonatorul relaţii publice al IDIS „Viitorul”, Diana Lungu la numărul de telefon 0 22 221844 sau diana.lungu@viitorul.org

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33