Nume
Parola
Vizualizări: 3937
IDIS Viitorul şi FES prezintă a 15-a ediţie a Monitorului Social
29 Octombrie 2012 — IDIS Viitorul şi Friedrich-Ebert-Stiftung prezintă cea de-a 15-a ediţie a Monitorului Social, cu genericul „Migraţia cadrelor didactice din Moldova: brain gain sau brain waste?”.

Evenimentul va avea loc miercuri, 31 octombrie, la ora 10.00, în Sala de conferinţe a IDIS, etaj 2, strada Iacob Hâncu 10/1.

Autoarea lucrării, expert asociat IDIS, doctor în sociologie, Diana Cheianu-Andrei, va explica de ce migraţia cadrelor didactice din Moldova este un fenomen de irosire a creierilor (brain waste).

În acest context, vor fi analizate aspecte precum situaţia cadrelor didactice din Republica Moldova; motivele care determină cadrele didactice să migreze; tipul de migraţie predominant în rândul cadrelor didactice; domeniile de ocupare ale cadrelor didactice peste hotare. La sfârşit, autoarea vine cu un şir de recomandări ce trebuie întreprinse pentru a valorifica cadrele didactice.

Monitorul Social surprinde evoluţia problemelor sociale cele mai persistente, sugerând soluţii de remediere a acestora. Buletinul este elaborat în colaborare cu Friedrich-Ebert-Stiftung.