Vizualizări: 2760
Uniunea Europeană nu are niciun interes în a avea al doilea Kaliningrad la hotarele sale
4 August 2011 — Adevăratele provocări pentru apropierea Moldovei de UE sunt prin natura lor, de ordin extern. Astfel, extinderea viziunii pesimiste privind proiectul UE în cadrul Uniunii Europene propriu-zise reprezintă o constrângere serioasă. Totodată, contextul geopolitic european pare să favorizeze soluţionarea conflictului transnistrean, dar cu preţul unui potenţial prejudiciu pentru apropierea de UE, este de părere expertul asociat al IDIS „Viitorul”, Octavian Rusu, în cea de-a 33-a ediţie a Buletinului de Politică Externă. Acest număr poartă genericul de „Care sunt perspectivele aproprierii Republicii Moldova de UE?”.
Dacă Moscova şi Berlin vor cădea de acord asupra unei formule de compromis în problema conflictului transnsitrean, cum ar fi federalizarea, Republica Moldova va fi pusă faţă în faţă cu o dilemă deloc uşoară, explică politologul Octavian Rusu: „Prima perspectivă este de a acorda prioritate căii europene prin modernizare şi democratizare, în speranţa soluţionării conflictului transnistrean undeva în viitor, când malul drept va deveni atractiv pentru malul stâng. Cea de-a doua este de a profita de contextul geopolitic actual şi de păşi în urmă în demersul pro-european, încercând mai întâi să reintegreze ţara”.
Expertul consideră că prima opţiune pare a fi mai populară pentru populaţia de pe malul drept la Nistrului. Cu toate acestea, Octavian Rusu sugerează autorităţilor să nu se grăbească să adopte o strategie anume înainte de a se consulta cu populaţia.
Cert e că conflictul în jurul zonei transnistrene favorizează o atenţie sporită acordată Republicii Moldova, afirmă politologul: „Acesta este unicul conflict îngheţat în zona post-sovietică care vizează direct UE. UE nu are nici un interes într-un al doilea Kaliningrad la hotarele sale şi niciun interes de a permite stabilirea unei alte baze militare ruseşti în regiune”.
Faptul că perspectiva europeană a Republicii Moldova depinde şi de conjunctura externă nu înseamnă că ne putem permite să întârziem agenda reformelor interne, subliniază expertul asociat IDIS Octavian Rusu: „Dimpotrivă, confruntându-se cu incertitudinea proiectului european, Moldova ar trebui să-şi accelereze reformele pentru a putea obţine maximumul de beneficii pe care-l poate oferi UE”.
Există mai multe speranţe şi potenţial de a deveni o „istorie de succes” şi de a menţine această speranţă pentru o ţară cu o populaţie de apr. patru milioane, care se află la hotar cu UE, decât pentru un stat cu o populaţie în jurul a patruzeci şi şase milioane, care se poziţionează între UE şi Rusia, cum ar fi Ucraina, concluzionează Octavian Rusu.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33