Vizualizări: 2432
Autorităţile locale sunt legate de mâini pentru a acţiona pe dimensiunea eficienţei energetice
11 Februarie 2011 — Pe cât de generoase sunt autorităţile moldovene în a adopta strategii, programe, planuri de acţiuni etc. vizând domeniul eficienţei energetice şi energiei regenerabile, pe atât de zgârcite sunt la capitolul implementare a acestor documente ambiţioase. Astfel, majoritatea lor au rămas pe hârtie şi doar la nivel de intenţii şi declaraţii. Mai mult, strategiile care nu au fost implementate au fost neîntârziat înlocuite cu altele noi, fără a examina cauzele stagnării. Astfel, acum se discută despre o nouă Strategie energetică, fără a se ţine cont că precedentele trei nu au fost duse la bun sfârşit.
Toate aceste carenţe şi inconsistenţe la nivel naţional afectează şi eficienţa măsurilor de eficientizare energetică luate la nivel local. La acest nivel lipsesc cu desăvârşire prevederi legale care ar reglementa domeniul eficienţei energetice şi energiei regenerabile. Cu excepţia unui document adoptat în municipiul Chişinău, dar aşa şi neaplicat, nu există nicio strategie, program, plan sau alt document similar elaborat şi aplicat de către autorităţile publice locale în domeniul termoenergetic. Anume aceasta poate reprezenta una din cauzele lipsei de progrese şi ineficienţei politicilor din domeniul eficienţei energetice la nivel local.
Acestea sunt principalele concluzii ale studiului „Eficienţa energetică în municipiul Chişinău: analiza cadrului normativ şi de politici”, prezentat azi, 11 februarie 2011, la IDIS „Viitorul”. Cercetarea este elaborată în cadrul proiectului „Creşterea eficienţei energetice a municipiilor Chişinău şi Sevastopol pe baza experienţei pozitive existente”. Iniţiativa este sprijinită financiar de Comisia Europeană, prin intermediul programului CIUDAD (Cooperare pentru dezvoltare urbană şi dialog).
„Pentru că economisirea energiei înseamnă şi economisirea banilor, eficienţa energetică este foarte profitabilă. Eficienţa energetică se traduce în practică prin multiple modalităţi prin care se poate obţine acelaşi beneficiu: lumină, încălzire, mişcare, etc., folosind mai puţină energie. Domeniul include automobilele eficiente, becurile economice, practicile industriale îmbunătăţite, izolarea mai bună a caselor şi o gamă de alte tehnologii. În situaţia când complexul energetic din Republica Moldova continuă a fi tensionată, este necesar ca autorităţile publice centrale şi locale să întreprindă acţiuni concrete pentru creşterea eficienţei energetice, ca o condiţie esenţială pentru dezvoltarea durabilă a economiei”, a accentuat directorul executiv al IDIS „Viitorul”, Liubomir Chiriac, la lansarea studiului.
Lipsa cadrului normativ şi de politici la nivel local pe domeniul eficienţei energetice spune multe despre faptul că nu s-a conştientizat pe deplin importanţa acestei dimensiuni, constată autorul studiului, expertul IDIS, Victor Mocanu: „La nivel local, municipal, lipseşte un sistem instituţional distinct, unitar şi efectiv al eficienţei energetice. Astfel, nu există instituţii, unităţi, persoane cu responsabilităţi clare şi exprese privind implementarea, promovarea, supravegherea şi monitorizarea activităţilor din domeniul eficienţei energetice şi eficienţei termoenergetice sau atribuţiile respective sunt foarte vagi şi dispersate între diferite subdiviziuni ale autorităţilor publice locale, cum este cazul municipiului Chişinău”.
Mai mult, autorităţile locale nu sunt consultate atunci când sunt incluse prevederi legale care îi afectează direct. Cel mai recent exemplu este cel al Legii cu privire la eficienţa energetică, care prevede că administraţia raioanelor va angaja manageri energetici care să facă anual analize ale consumului energetic. Însă, nu este prevăzută nicio acoperire financiară pentru respectiva funcţie.
Un alt domeniu lăsat de izbelişte este cel al iluminatului public, domeniu care ar permite o importantă economisire de energie, o dată ce e utilizat raţional. Victor Mocanu: „La nivelul municipiului Chişinău, nu este aprobata nicio strategie, program de dezvoltare, renovare, retehnologizare a iluminatului public şi de asigurare a eficienţei energetice în prestarea serviciului respectiv”.
Studiul IDIS recomandă, pe lângă optimizarea cadrului legal, crearea unui mecanism de stimulare economică a eficienţei energetice de către autorităţile publice, organizaţii, instituţii, întreprinderi, precum şi de populaţie. O măsură ar putea fi anularea sau reducerea TVA pentru achiziţionarea echipamentului nou, şi aşa costisitor, procurat pentru a eficientiza consumul de energie.
La nivelul municipiului Chişinău, este nevoie de a clarifica neîntârziat rolul şi atribuţiile pe dimensiunea energetică a diferitor subdiviziuni ale administraţiei publice locale, S.A. „Termocom”, altor agenţi economici şi reprezentanţi ai sectorului privat. Pe de altă parte, este necesar cel puţin de a examina posibilitatea instituirii unei structuri municipale autonome, responsabile de elaborarea, promovarea şi monitorizarea politicilor locale din domeniul eficienţei energetice.
În următoarele trei luni, experţii IDIS „Viitorul” vor finaliza trei studii de fezabilitate pe domeniile: iluminarea eficientă a străzilor capitalei, optimizarea traficului şi izolarea termică a clădirilor rezidenţiale. Asta pentru a pregăti autorităţile municipiului Chişinău de a atrage investiţii şi proiecte de dezvoltare a infrastructurii.
Proiectul european „Creşterea eficienţei energetice a municipiilor Chişinău şi Sevastopol pe baza experienţei pozitive existente” este derulat în parteneriat de primăria capitalei şi IDIS „Viitorul”. Bugetul total al proiectului este de apr. 673 000 EUR, dintre care 20% sunt acoperite de către beneficiarii acestui proiect.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33