Nume
Parola
Vizualizări: 2824
La Bălți au fost prezentate oportunitățile Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării și s-a discutat despre revitalizarea urbană a localităților din Republica Moldova
Bălți, 31 Mai 2018 — Conferința regională Oportunitățile Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) a avut loc miercuri, 30 mai, în incinta Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți. La eveniment au participat primari ai orașelor din Regiunea de Dezvoltare Nord, reprezentanți ai administrației publice locale, ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), ai ADR Nord, reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare și experți internaționali.

Constantin Bândiu, șeful Secției managementul proiectelor în cadrul ADR Nord, a salutat participanții la conferință, subliniind, în context, că doar prin eforturile comune ale actorilor interesaţi, Dunărea poate deveni o magistrală fluvială modernă, cu sisteme bazate pe cele mai noi cunoştinţe ştiinţifice şi inovaţii tehnologice, capabile să protejeze eficient mediul ambiant şi să contribuie la dezvoltarea potenţialului economic şi cultural al statelor riverane.

Pe parcursul conferinței, Herta Tödtling-Schönhofer, expertă SUERD și directoare Metis GmbH, le-a prezentat invitaților informații despre experiența SUERD și specificul proiectelor dezvoltate în cadrul strategiei. Totodată, Ana Țurcan, expertă Metis GmbH, a vorbit despre oportunitățile și provocările în procesul promovării SUERD în Republica Moldova.

La rândul său, Sorin Ioniță, director EFOR, le-a explicat participanților la conferință cum poate beneficia Republica Moldova de pe urma SUERD, relatându-le despre experiența în domeniu a statelor europene din spațiul dunărean. Ana Otilia Nuțu, analistă Expert Forum, a vorbit despre prevederile SUERD și ale Strategiei Energetice 2020 a UE pentru sectorul energetic.

REVITALIZARE URBANĂ. CONSULTĂRI PUBLICE

Tot miercuri, 30 mai, în a doua parte a zilei, invitații au participat la o rundă de consultări publice pe marginea documentului „Liniile Directoare ale revitalizării urbane în Republica Moldova”. Prin acest document se urmărește oferirea de suport orașelor din țară, pentru elaborarea Programelor de revitalizare a zonelor urbane degradate.

Igor Malai, șeful Direcției politici de dezvoltare regională în cadrul MADRM, a prezentat proiectul „Sprijin administrației publice locale din Republica Moldova în implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2016-2020 prin prisma dezvoltării urbane integrate și durabile pentru anii 2017-2019”. Totodată, Igor Malai a prezentat documentul supus consultărilor publice și a vorbit despre dimensiunile și etapele revitalizării urbane, principiile și elementele de constituire a unui program de revitalizare, participarea comunității la proces și posibilitățile de finanțare pentru proiectele de revitalizare urbană. Funcționarul MADRM a menționat că prin documentul „Liniile Directoare ale revitalizării urbane în Republica Moldova” se dorește sprijinirea autorităților publice locale din Republica Moldova, a asociațiilor și organizațiilor neguvernamentale, dar și a specialiștilor, în vederea consolidării capacităților în procesul de realizare a politicii de dezvoltare regională prin prisma revitalizării urbane.

La rândul său, Andrzej Brzozowy, reprezentant al Ministerului Investițiilor și Dezvoltării Economice din Polonia și expert în cadrul proiectului menționat, a relatat despre suportul acordat administrației publice din Republica Moldova în implementarea politicii regionale prin dezvoltarea urbană sustenabilă și integrată.

Pe parcursul consultărilor, Igor Malai și Andrzej Brzozowy au răspuns la întrebările participanților despre realitățile locale privind amenajarea teritoriului, despre corelația între programul de revitalizare și planul urbanistic al orașului și despre perspectivele de revitalizare a orașelor din atât din Regiunea de Dezvoltare Nord, cât și din țară.

Conferința regională Oportunitățile Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării a fost organizată în cadrul Proiectul „Dunărea unește”, implementat cu suportul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA), cu fonduri ale Cooperării Austriece pentru Dezvoltare.

* * *

INFORMAȚII SUPLIMENTARE DESPRE SUERD

Strategia UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) este a doua strategie macro-regională a UE, preluând modelul de cooperare dezvoltat prin Strategia UE pentru Marea Baltică (adoptată în 2009) cu adaptare la specificul regiunii dunărene.

Strategia UE pentru Regiunea Dunării cuprinde teritorial bazinul hidrografic al Dunării. Din SUERD fac parte atât țări care nu sunt străbătute de Dunăre, cât și țări din afara spațiului UE. La Strategia Dunării participă paisprezece state: nouă state membre UE (Austria, România, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Germania - ca stat federal şi prin landurile Baden-Württemberg şi Bavaria, Slovacia, Slovenia, Ungaria) şi cinci state ne-membre UE (Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Serbia, R. Moldova şi Ucraina).

Strategia este structurată pe patru mari obiective. Fiecărui obiectiv îi corespund domenii specifice de acţiune, grupate pe 11 arii prioritare, fiecare arie prioritară fiind coordonată de câte 2 state/landuri din regiune, respectiv:

- Interconectarea regiunii Dunării;
- Protejarea mediului în regiunea Dunării;
- Creşterea prosperităţii în regiunea Dunării;
- Consolidarea regiunii Dunării.

La nivel național, guvernanţa Strategiei Dunării se asigură de MADRM, prin Coordonatorul Naţional SUERD, care este Dorin Andros, secretar de stat în cadrul MADRM.

www.adrnord.md