Vizualizări: 2872
Gastarbaiterii sînt principalii investitori în economia Republicii Moldova
4 Februarie 2009 — „Înainte de a promite pensii şi salarii, şi acestea la limita subzistenţei, guvernarea s-ar întreba mai bine ce e de făcut pentru a redresa situaţia dramatică a economiei naţionale. Guvernarea trebuie să spună din ce cauză nu se valorifică 2 mlrd. de dolari din remitenţele anuale, de ce cetăţenii Republicii Moldova care lucrează peste hotare nu pot iniţia o afacere acasă, toţi aceşti bani fiind cheltuiţi pentru consum”, a declarat preşedintele PDM, Dumitru Diacov, în cadrul unei conferinţe de presă. Liderul PDM a menţionat că gastarbaiterii sînt principalii investitori şi anume dînşii sînt cei care asigură stabilitatea financiar-economică a R.Moldova, sectorul real al economiei naţionale deţinînd o cotă insignifiantă.
Pentru redresarea situaţiei, a spus Diacov, Partidul Democrat îşi propune să vină în următorul Parlament cu un set de legi pe care le va înainta spre adoptare în regim prioritar. Prima lege vizează scutirea de controale, fiscale şi de alt ordin, a tuturor întreprinzătorilor care vor iniţia afaceri în mediul rural. Aceasta va permite stimularea deschiderii de noi întreprinderi la ţară, crearea de noi locuri de muncă, reducerea şomajului, şi, implicit, va energiza întreaga economie naţională. A doua lege va stipula egalarea pensiilor pentru persoanele pensionate pînă şi după 1999, deoarece astăzi o bună parte din cetăţenii pensionaţi se revoltă din cauza diferenţelor esenţiale la calcularea pensiilor.
Preşedintele Diacov a mai declarat că în această perioadă preelctorală se atestă o atmosferă nemaiîntîlnită altă dată, opoziţia fiind privată de orice acces la mediile publice de informare în masă. Intenţiile conducerii televiziunii naţionale de a taxa competitorii electorali cu 600 de euro pentru un minut de publicitate pe perioada scrutinului parlamentar este un adevărat jaf şi stimulează corupţia politică, în timp ce guvernarea nu întîmpină dificultăţi de ordin financiar. Toate acestea, completate de alte derogări flagrante de la normele unei societăţi democratice, vorbesc în ultimă instanţă despre gradul adevărat de democraţie din Republica Moldova.
Vicepreşedintele PDM, Oazu Nantoi, a reiterat despre tensiunile sociale acumulate în societatea noastră, toate declaraţiile guvernanţilor că în Moldova există stabilitate fiind doar un bluf electoral. Pe parcursul a opt ani, actuala guvernare nu şi-a onorat nicio promisiune, Republica Moldova fiind în continuare ostatec al conflictului transnistrean şi avînd un grad sporit de corupţie. Nantoi a mai specificat că investiţiile străine nu vin în Republica Moldova pe motivul justiţiei parţiale, organele de justiţie deseori executînd comenzi politice.
Autor: Partidul Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33