Vizualizări: 3262
Sesiune de consultanță pentru monitorizarea impactului asupra mediului în cadrul unui proiect regional
13 Ianuarie 2016 — La data de 12.01.2016 în cadrul proiectului „Construcţia staţiei raionale de epurare şi dezvoltarea sistemului public de canalizare şi epurare a apelor uzate la nivel intercomunitar" de către USAID Moldova a fost organizată o sesiune de consultanță pentru echipa de implementare a proiectului în vederea monitorizării impactului asupra mediului.
Astfel sesiunea a fost organizată în incinta primăriei or.Telenești cu participarea experților USAID, reprezentanților ADR Centru și aplicantului proiectului. Pentru început a fost organizată și o vizită la locul unde va fi construită stația de epurare în vederea familiarizării cu posibilele riscuri la organizarea lucrărilor de șantier. În timpul sesiunii a fost accentuată importanța acestei instruiri pentru responsabilii din cadrul ADR Centru precum și pentru primăria Telenești, care au avut pobilitatea să pună întrebări direct legate de realizarea și completarea Planului de Monitorizare a Mediului. De asemenea, a fost subliniată necesitatea ca toate proiectele finanțate de USAID să fie durabile pe termen lung.
Amintim că la sfîrșitul lunii iulie 2015, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor a 3 tronsoane de rețele de canalizare în cadrul proiectului „Construcţia staţiei raionale de epurare şi dezvoltarea sistemului public de canalizare şi epurare a apelor uzate la nivel intercomunitar" din or.Telenești. Astfel au fost recepționați circa 5,8 km de rețea de canalizare din 18 km preconizați să fie construiți în total. Deasemenea în cadrul proiectului urmează să fie construite 3 stații de pompare și o staţie regională de epurare a apelor uzate cu capacitatea de 700 m3/24 ore. Suma totală a proiectului: - 27 516 580,00 lei, suma solicitată de la Fondul Național de Dezvoltare Regională - 20 683 640,40 lei, ceea ce constituie 75,17% din costul total al proiectului inclusiv suma de 498 913 $, care reprezintă finanțare din partea USAID, iar 150 000,00 lei va fi suportată de Primăria or. Telenești.
Prin realizarea proiectului se urmărește creșterea standardelor de trai a locuitorilor din regiune. În Teleneşti și satele Mihalaşa, Mihalaşa Nouă şi Ineşti, partenere în cadrul acestui proiect unde locuiesc circa 11 300 locuitori. În această zonă sunt concentrate şi cele mai multe întreprinderi din raionul Teleneşti.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33