Vizualizări: 2871
Agenția de Dezvoltare Regională Centru a încheiat Acorduri de Cooperare cu Camera de Comerț și Industrie din Orhei și Hîncești
Ialoveni, 26 Martie 2015 — Agenția de Dezvoltare Regională Centru a încheiat Acorduri de Cooperare cu Camera de Comerț și Industrie din Orhei și Hîncești.
Acordurile încheiate prevăd dezvoltarea unor relaţii de colaborare între Agenţia de Dezvoltare Regională Centru şi Camera de Comerţ şi Industrie a RM Filiala Hînceşti și Orhei, în vederea derulării unor activităţi ce au drept scop îmbunătăţirea şi eficientizarea participării acestor instituţii la dezvoltarea socio-economică a Regiunii de Centru, promovării şi susținerii mediului de afaceri din teritoriu.
S-a stabilit că vor fi organizate în comun un șir de evenimente şi activităţi cu caracter consultativ-informativ la nivel regional, în scopul dezvoltării capacităţilor actorilor regionali şi identificării ideilor de proiecte de dezvoltare regională.
Camera de Comerţ şi Industrie a RM Filiala Hînceşti și Orhei se vor implica în activităţi de promovare şi realizare a parteneriatelor publice - private. De asemenea, vr fi desfășurate activități de promovare a potenţialului socio-economic al regiunii de dezvoltare.
Astăzi s-a desfășurat cea de-a patra ședință a grupului regional de lucru (GRL), unde au participat reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Chișinău, Orhei și Hîncești, specialiști ADR Centru, consultanți GIZ și un expert internațional.
În cadrul acestei întruniri, membrii GRL, au prezentat activitățile întreprinse pe parcursul trimestrului I al anului 2015 în cadrul componentei ”Acordarea suportului complementar sectorului privat”, constatîndu-se că toate activitățile planificate pentru această perioadă au fost realizate cu succes. De asemenea a fost prezentat și aprobat planul de acțiuni pentru trimestrul II al anului curent, care include organizarea unui modul de instruire și a unei mese rotunde regionale pentru dezvoltarea capacităților reprezentanților din sectorul privat. Totodată, membrii GRL au determinat conceptul şi tematica seminarelor viitoare, care vor contribui la fortificarea capacităților în domeniul achizițiilor publice a reprezentanților sectorului privat din regiunea centru.
În cadrul proiectului Modernizarea Serviciilor Publice Locale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor în cooperare cu Agenția de Dezvoltare Regională Centru(ADR Centru) și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), implementează sub-componenta "Acordarea suportului complementar sectorului privat", care are drept scop susținerea reprezentanților sectorului privat. Aceste activități au loc cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33