Vizualizări: 2672
Instituțiile publice din raionul Orhei învață cum să sporească Eficienţei Energetice a Clădirilor Publice
Orhei, 16 Octombrie 2014 — A fost lansat procesul de planificare şi programare raională în domeniul Eficienţei Energetice a Clădirilor Publice pentru raionul Orhei.
Acest eveniment a fost organizat ieri, 15 octombrie, de Consiliul raional Orhei în coordonare cu Agenția de Dezvoltare Regională Centru. Întrunirea a fost desfăşurată cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova".
La ședința de lucru au fost invitaţi circa 40 reprezentanți ai APL din raionul Orhei, reprezentanți ADR Centru, CR Orhei, Agenției pentru Eficiența Energetică, Fondului pentru Eficiență Energetică și Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei.
În cadrul evenimentului reprezentanții APL din raionul Orhei s-au familiarizat cu metodologia de colectare de date pentru elaborarea capitolului "Eficiența energetică a clădirilor publice" a Strategiei de dezvoltare socio-economică și a Programului privind îmbunătățirea eficienței energetice și a Planului de acțiuni privind eficiența energetică a clădirilor publice din raionul Orhei.
Specialiștii Agenției de Dezvoltare Regională Centru au prezentat proiectele de eficiență energetică implementate de agenție în Regiunea Centru. Drept exemplu de succes a fost menționat Spitalul din Orhei, care a beneficiat de fonduri pentru creșterea eficienței energetice, oferite prin intermediul KfW și GIZ (Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei) în cadrul Proiectului-pilot "Creșterea eficienței energetice a Spitalului Regional Orhei". Acesta a fost numit Cel mai bun proiect în Eficiența Energetică în sectorul public pentru anul 2012.
Graţie proiectelor implementate în ultimii ani, Spitalul Raional din Orhei a reuşit să devină un model de eficienţă energetică. Dincolo de faptul că anul trecut instituţia a economisit peste 400 de mii de lei, spitalul a devenit mai atractiv pentru pacienţii din alte raioane. Instituţia medicală este considerată un model de management energetic şi reuşeşte să atragă pacienţi din alte trei raioane vecine: Şoldăneşti, Rezina şi Teleneşti.
Ca rezultat a acestor întruniri, se urmărește elaborarea Capitolului de Eficienţă Energetica a SDSE a raionului Orhei şi a Programului şi Planului local de îmbunătăţire a eficienţei energetice a clădirilor publice la nivel raional.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33