Vizualizări: 2130
Ministrul Dezvoltării Regionale din Estonia, Siim Kiisler, vizitează Regiunea de Dezvoltare Centru
1 Octombrie 2013 — Astăzi, Ministrul Dezvoltării Regionale, Marcel Răducan și omologul său estonian, Siim Kiisler, se vor afla într-o vizită la Agenția de Dezvoltare Regională Centru. Înaltul demnitar Estonian vine să împărtîșească experianța țării sale în domeniul dezvoltării regionale, dar și să cunoască practicile republicii Moldova în domeniul implementării proiectelor.
După amiază cei doi oficiali însoțiți de directorul ADR Centru, Tudor Meșina, se vor deplasa la două proiecte implementate din Regiunea de Dezvoltare Centru și vor vizita citeva locații turistice din împrejurimi.
"Vom vizita regiuni din Republica Moldova şi vom convinge pe colegii din Estonia că Republica Moldova este un potenţial destul de mare pentru investiţii. Şi noi suntem cu braţele deschise pentru cei care vin şi au de gând să investească în Republia Moldova", a declarat ministrul Dezvoltării Regionale din Moldova, Marcel Răducan.
Vizita ministrului Estonian în RM se datorează Forumului de afaceri moldo-estonian, organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale din țara noastră, ieri, 30 septembrie.
La acest forum reprezentanţii a circa 40 de companii din Republica Moldova şi Estonia au discutat despre ideile de proiecte comune, extinderea cooperării comercial-economice dintre Moldova şi Estonia, precum și au identificat oportunități pentru parteneriatele de dezvoltare.
Datele statistice oficiale arată că Estonia nu intră în topul partenerilor europeni cu care Republica Moldova întreţine relaţii comerciale, având o pondere de sub 1 procent din comerţul total al Moldovei. Prezent la forumul de afaceri, Siim Kiisler, ministrul estonian pentru afaceri regionale spune că fluxul importurilor şi exporturilor bilaterale ar putea creşte, în special după ce Moldova va deveni membru asociat al UE. După părerea sa, deocamdată este necesară stabilirea unor relaţii şi contacte între oamenii de afaceri din ambele state. Invocând trecutul sovietic comun, demnitarul estonian a încurajat Republica Moldova pe calea sa de integrare europeană.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33