Chişinău, 27 Noiembrie 2008 — Stimaţi colegi, onorată asistenţă, În cadrul şedinţei de vineri, 21 noiembrie, la care s-a discutat, în lectură finală, bugetul Republicii Moldova pentru anul 2009, o colegă deputată a venit cu propunerea de a respinge iniţiativa unui deputat comunist, privind editarea, din contul fondului de rezervă al guvernului,a unor lucrări consacrate aniversării a 65-ea de la încheierea celui de-al doilea război mondial, mai exact aşa cum e stipulat şi-n sinteza care ne-a fost distribuită, aşa-zisului Mare război pentru apărarea patriei. Propunerea colegei mele din opoziţie a fost, după cum era uşor de presupus, respinsă de deputaţii comunişti, cei 150 mii de lei solicitaţi fiind alocaţi pentru elaborarea respectivelor lucrări istorico-propagandistice. Momentul ar fi trecut cu uşurinţă neobservat dacă, în aceeaşi seară, mediile de informare apropiate puterii n-ar fi tirajat o ştire, mai exact o părere, precum că deputaţii PDM şi AMN, ar fi prizonierii unor nostalgii fasciste, tocmai pentru că s-ar fi pronunţat împotriva acelei preţioase lucrări – 150 mii de lei e, totuşi, o sumă destul de rotundă. În legătură cu această situaţie precum şi cu declaraţiile făcute chiar în cadrul acestei şedinţe de domnul deputat Mişin, ţin să fac următoarele precizări. Întâi de toate vreau să va informez că Fracţiunea PDM n-a votat în favoarea acelui amendament, ci s-a abţinut de la vot. În favoarea propunerii de eliminare a respectivului capitol de cheltuieli m-am pronunţat doar eu. În al doilea rând. Cred, într-adevăr, că iniţiativa colegilor noştri comunişti este dacă nu indecentă, atunci cel puţin bizară. În condiţiile în care am fost nevoiţi să respingem cereri de finanţare venite din partea unor primării, care solicitau sume de 100, 50 sau chiar 30 mii de lei pentru lucruri stringente, cum ar fi reparaţia sau utilarea unor şcoli, grădiniţe sau centre de sănătate, să vii cu proiecte de albumuri semi-jubiliare şi încă cu doi ani înaintea evenimentului propriu-zis, mi se pare o lipsă de bun simţ. În plus apare întrebarea foarte firească – cine va pregăti, redacta şi edita această lucrare ? Institutul de istorie al Academiei de Ştiinţe, vreo catedră de istorie contemporană sau stafful electoral al vreunui partid politic ? E vorba doar de bani publici, nu ? Şi dacă se cere elaborarea unor studii consacrate unui eveniment istoric, şi pentru asta se dau bani din buget, nu e oare cazul sa ştim, dincolo de cine e comanditar, şi cine e executor ? Stimaţi colegi, De fapt, bineînţeles, această aparentă nesimţire îşi are logica ei. Una cât se poate de firească şi... electorală. Asta şi explică de ce PCRM solicită alocă bani din bugetul anului electoral 2009 pentru a comemora semi-jubilee din anul 2010. E clar că prin asta PCRM-ul doreşte să demonstreze, în ajun de alegeri parlamentare, că-şi menţine mesajul nostalgic, cu care a venit la guvernare în 2001 şi că este singurul exponent al viselor celor care vor să refacă acea patrie de la Ujgorod la Anadâr, patria lui Stalin şi a succesorilor săi de idei. Nici eu personal, nici colegii mei din opoziţie nu au nimic împotriva memoriei istorice. Un popor care-şi uită trecutul, oricare ar fi fost el, nu poate avea viitor. Din păcate, însă, actuala putere manifestă predispoziţii evidente pentru anumite pagini şi pasaje ale istoriei, ignorîndu-le cu desăvârşire pe altele. Anul 2009 este anul atâtor jubilee, care vizează direct trecutul istoric al Republicii Moldova. În acest an se vor împlini 70 de ani de la semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, care a fost preludiul a ceea ce Stalin va numi cu emfază şi ipocrizie „Mare război pentru apărarea patriei”. Oare nu e un prilej demn de comemorat ? Nu merită victimele criminalilor sovietici responsabili de tragedia de la Katân sau milioanele de ucraineni, baltici, bieloruşi ori basarabeni, victime ale acestui pact, victime ale comunismului, un mic album sau vreo lucrare finanţată din bugetul de stat ? Nu zic un monument sau un muzeu, cum ar fi logic să fie. Tot în 2009 se vor împlini şi 60 de ani de la apogeul procesului de colectivizare, implicit de la deportările în masă a populaţiei autohtone. Şi iarăşi, bugetul nu prevede nimic pentru a comemora această tristă aniversare. Poate pentru că cei vizaţi de această politică erau moldovenii, pentru care mulţi fruntaşi ai partidului comunist, incapabili să scoată un cuvânt în limba acestei ţări şi acestui popor, au un profund dispreţ, considerându-i un popor de mâna a doua, care trebuie dus de dârlog de minţile luminate ale unor popoare alese ? Se vor împlini în 2009 şi 20 de ani de la mişcarea de eliberare naţională din Republica Moldova. Dar n-am văzut să fie bani alocaţi pentru sărbătorirea cu fast a zilei de 31 august. Ce au ei, autorii şi promotorii atâtor şi atâtor iniţiative populiste legate de aşa-zisul mare război pentru apărarea patriei cu aceste date despre care am amintit ? Nimic. Ceea despre ce-am amintit eu nu se referă la patria lor, ci la patria mea, o ţară pe care ei o urăsc şi o detestă. O ţară pe care vor s-o vadă pusă pe brânci pentru a le demonstra acestor dobitoci că nu-s capabili de nimic, că numai „marea capitală din Răsărit” îi poate hrăni, conduce şi pune la lucru. Iar revenind la acele interpretări tendenţioase precum că votul respectiv ar fi însemnat o tacită complicitate cu cei care neagă efortul milioanelor de victime ale fascismului şi nazismului, a celor care au luptat pentru demontarea acestor regimuri, ţin să vă asigur că nu sânt decât nişte ieftine tertipuri politice. Eu sunt pentru păstrarea memoriei tuturor celor care au contribuit la victoria asupra nazismului şi fascismului, a milioanelor de ostaşi americani, ruşi, britanici, francezi sau de alte naţionalităţi, a sutelor de mii antifascişti germani şi italieni. Sînt, în egală măsură şi pentru păstrarea memoriei victimelor holocaustului poporului evreu pus la cale de nazişti, dar şi victimelor genocidului organizat tot atunci de comunişti asupra germanilor de pe Volga, cecenilor, inguşilor, cabardinilor, cerkeşilor, tătarilor din Crimeea şi altor popoare. Sunt pentru comemorarea miilor de copii morţi pe „Drumul vieţii” de pe Ladoga dar şi a miilor de copii de pe nava „Wilhelm Gustlof”, înecată de Aleksandr Marinesko, pentru amintirea sutelor de mii de morţi din Leningradul blocat dar şi a sutelor de mii de inocenţi morţi în timpul bombardamentelor devastatoare din Drezda germană, Zara italiană sau Hiroshima japoneză. Întru-n cuvînt, sunt pentru aceea, ca crimele sfâşietoare orchestrate de nazism şi comunism în secolul XX şi din timpul războiului doi mondial, pus la cale de cele două regimuri criminale, să nu se mai repete niciodată. Stimaţi colegi, Recent preşedintele Băsescu a venit cu un apel către toate partidele politice din România, un apel privind condamnarea comunismului. Pănă la ora actuală, comunismul, ca şi fascismul sau nazismul, au fost condamnate şi-n alte ţări central-europene. Or, crimele comunismului sunt cel puţin tot atât de grele decât şi cele ale nazismului, şi a fi etichetat ca şi comunist e cel puţin tot atât de grav ca şi a fi catalogat ca fascist sau nazist. Eu cred că a venit timpul ca şi în Republica Moldova să fie urmat exemplul prietenilor noştri din noile democraţii din Europa Centrală. Numai astfel vom putea deveni o democraţie reală, un stat şi o naţiune europeană ce-şi respectă memoria şi priveşte cu încredere viitorul.