Vizualizări: 4271
Promo-LEX: Început de scrutin marcat de încălcări
Chișinău, 5 Iunie 2011 — Până la orele 12:00, observatorii Promo-LEX au constatat mai multe nereguli în procesul de desfăşurare a scrutinului. Acestea țin de întârzierea deschiderii secțiilor de votare, insuficiența buletinelor de vot dar și erori în cadrul acestora, agitație electorală.
În ceea ce privește deschiderea secțiilor majoritatea dintre acestea s-au deschis în termenul stabilit de legislaţia în vigoare, adică la ora 07.00. Mici abateri de la acest termen, de până la 15 minute, au fost înregistrate în cel puţin 9 secţii de votare.
Observatorii Promo-LEX au raporta și carențe la capitolul pregătirea logistică a secțiilor de votare ce țin de lipsa listelor electorale la unele birouri, fapt care a dus la întârzierea deschiderii secției de votare.
În cel puțin cel puțin 5 circumscripții electorale, observatorii au constatat lipsa draperiilor de la intrarea în cabinele de vot, care au fost scoase de către membrii BESV, urmare a indicațiilor CEC.
Observatorii au constatat numeroase cazuri de insuficiență esențială de buletine de vot, urmare a introducerii în listele electorale a alegătorilor. Situația respectivă a fost sesizată în cel puțin 9 circumscripții electorale. Situația mult mai gravă la acest capitol a fost sesizată în satul Stăuceni, unde reședința alegătorilor este la una și aceiași adresă.
În satul Oclanda r-ul Soroca observatorii au constatat eroare de tipar la buletinele de vot, exprimată prin includerea greșită a denumirii unui concurent electoral-partid politic. Membrii BESV au ales o modalitate inedită de completare a denumirii cu pixul direct pe buletinul de vot. O situație analogică, s-a constatat în secția de votare nr.3 Taraclia, CER 33 unde s-a atestat lipsa unui concurent electoral din buletinul de vot. De remarcat că în restul secțiilor de votare din această circumscripție buletinele de vot sunt corecte.
De asemenea observatorii au constatat cazuri izolate de vânzare a băuturilor alcoolice în apropierea secțiilor de votare și lipsa energiei electrice în incinta secțiilor de votare (în cel puțin 4 cazuri).
Efortul de monitorizare Promo-LEX se realizează în cadrul Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte.
Varianta extinsă a comunicatului cu constatări este disponibilă aici.
Pentru mai multe detalii, contactaţi: Carolina Bondarciuc, Ofiţer de relaţii cu publicul
Tel: (22) 450024, GSM: 069637849, e-mail: pr@promolex.md

Autor: Asociaţia "Promo-LEX"
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33