Nume
Parola
Vizualizări: 4334
Invitaţie la Conferinţă de Presă „Moldova este complice la violenta în familie”
Chişinău, 22 Martie 2011 — Recent, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a comunicat Guvernului Republicii Moldova două cauze cu privire la violenţa domestică: cauza Mudric v Moldova (No. 74839/10, depusă la 21 decembrie 2010) şi cauza Eremia v Moldova (No.3564/11, depusă la 16 ianuarie 2011)

În ambele cauze este invocată complicitatea Statului la maltratare, discriminare în bază de gen și încălcarea dreptului la inviolabilitatea domiciliului.
Ambele cauze sunt reprezentate în faţa CtEDO de avocata Doina Ioana Străisteanu, delegată de Asociaţia Promo-LEX în cadrul proiectului “Consolidarea Protecţiei Juridice şi Sporirea Nivelului de Conştientizare cu privire la aplicarea relelor tratamente pe motiv de discriminare în Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană”, proiect finanţat de Uniunea Europeană prin Instrumentul European pentru Democraţie şi Drepturile Omului (IEDDO) şi co-finanţat de PNUD Moldova în cadrul „Proiectului Comun al Agenţiilor ONU din Republica Moldova pentru Promovarea şi Protecţia Drepturilor Omului”.

Unul dintre obiectivele acestui proiect vizează consolidarea protecţiei juridice a victimelor în cauzele de aplicare e relelor tratamente pe motiv de discriminare.

În cadrul conferinţei de presă vor fi prezentate cauzele respective şi situaţia cu privire la violenţa în familie şi aplicarea relelor tratamente discriminatorii de gen în Republica Moldova.

Conferinţa de presă va avea loc miercuri, 23 martie 2011, la ora 12.30 în cadrul Agenţiei de presă Info-Prim Neo (adresa: Casa Presei, str. Puşkin 22, Chişinău)

Persoana de contact – Olga Manole, Coordonator de Proiect, Asociaţia Promo-LEX Tel: 449626, e-mail: olga_manole@promolex.md