Vizualizări: 11775
La etapa a II-a a proiectului „Recalificarea personalului militar din Republica Moldova” vor fi instruite circa 120 persoane
Chisinau, 24 Februarie 2011 — Joi, 24 februarie 2011, la Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei, a fost lansată etapa a II-a a proiectului „Recalificarea personalului militar din Republica Moldova”, implementat de Camera de Comerţ şi Industrie şi Academia de Studii Economice, la iniţiativa Misiunii OSCE în Moldova.
În deschiderea evenimentului, Sergiu Harea, director al Departamentului Economie al CCI a Moldovei, a accentuat că etapa a doua a proiectului se va desfăşura în 3 oraşe: Chişinău, Ungheni şi Cahul, unde, concomitent cu lansarea oficială de la Chişinău, a avut loc, de asemenea, o ceremonie de lansare oficială.
„Prima parte a proiectului a fost una de succes, majoritatea participanţilor găsindu-şi un loc de muncă. Şi faza a doua se bucură de interes din partea militarilor, fiind înscrise la cursuri circa 120 de persoane. CCI le va oferi tot suportul necesar, inclusiv materiale didactice şi practice”, a spus sursa citată.
Adresându-se participanţilor, Sergiu Harea şi-a exprimat speranţa ca noile abilităţi să le fie utile atât în activitatea de la actualul serviciu, cât şi în cea din viaţa civilă.
În acelaşi context, Kenneth Pickles, reprezentant al Misiunii în Moldova a OSCE, a mulţumit partenerilor de implementare a proiectului, menţionând că este foarte important faptul că Guvernul RM a decis să desfăşoare un asemenea program. „Sper că Moldova va avea un sistem bine pus la punct, ce se va ocupa de recalificarea militarilor”.
Kenneth Pickles a îndemnat participanţii să-şi expună opiniile şi sugestiile, deoarece proiectul este flexibil şi poate fi adaptat şi îmbunătăţit.
Prezent la eveniment, Alexandru Roman, reprezentant al Ministerului Apărării, a sfătuit participanţii să fie perseverenţi şi receptivi la noile cunoştinţe obţinute.
La rândul său, Sergiu Beriucov, reprezentant al Serviciului de Grăniceri, a apreciat drept binevenită iniţiativa Guvernului de a implementa acest proiect. „Viaţa este în permanentă schimbare, iar pentru a fi în pas cu ea trebuie să ne schimbăm şi noi. Noile abilităţi ne vor permite să facem faţă sarcinilor puse la serviciu, precum şi să ne încadrăm în societate.”
Începând cu 1 martie şi până la 6 iunie curent, circa 120 militari care îndeplinesc serviciul prin contract şi ofiţeri în rezervă se vor recalifica la una din specializările: administrarea businessului mic şi mijlociu, tehnologii informaţionale, limba engleză, limba franceză. Suplimentar, participanţii vor primi sfaturi în vederea pregătirii dosarelor de angajare şi CV-urilor. Ei vor fi instruiţi în domeniul tehnicilor de intervievare şi vor participa la târguri de muncă special organizate.
Proiectul „Recalificarea personalului militar din Republica Moldova” a fost semnat de Guvernul RM şi OSCE, în iunie 2010, iar Camera de Comerţ şi Industrie şi Academia de Studii Economice au fost selectate pentru a-l implementa.
Proiectul are scopul de a oferi asistenţă militarilor care îndeplinesc serviciul prin contract şi ofiţerilor în rezervă pentru ca aceştia să fie reintegraţi mai uşor social şi profesional.
În prima etapă, 74 de persoane au absolvit cursurile de recalificare, obţinând Diplomă de calificare profesională suplimentară. În total, în cadrul proiectului, în perioada septembrie 2010 - decembrie 2011, vor fi instruite 300 de persoane.
La proiect pot aplica foşti ofiţeri şi subofiţeri ai Armatei Naţionale, Serviciului de Grăniceri şi Departamentului Trupelor de Carabinieri.
www.chamber.md

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2298
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33