Vizualizări: 2773
CALM către Președinta Maia Sandu: „Fără reforma APL II nu poate fi descentralizare și nici integrare în UE!”
4 August 2022 — Membri ai Biroului Executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) au abordat în cadrul unei întrevederi cu Președinta Maia Sandu tot spectrul de probleme actuale din APL, printre acestea fiind descentralizarea financiară, dialogul instituționalizat între CALM/APL și autoritățile centrale, salarizarea mică a funcționarilor din administrația locală, necesitatea revizuirii statutului APL de nivelul II, administrarea proprietăților, gestionarea deșeurilor etc.
În cadrul întrevederii care a avut loc la Președinție la 3 august, Maia Sandu a îndemnat primarii să devină promotori activi ai integrării europene a localităților lor. „Trebuie să ne unim forțele pentru a proteja și consolida democrația, pentru a dezvolta economia și pentru a realiza cel mai important proiect național – integrarea europeană,” a declarat Președinta Republicii Moldova.
CALM a prezentat viziunea sa privind reforma administrației publice, o realizare necesară în condițiile în care ne dorim să fim parte a Uniunii Europene. „Conceptul de municipalizare credem că este o soluție viabilă, care va aduce beneficii cetățenilor și va eficientiza cheltuirea banului public”, a explicat primarul municipiului Edineț, vicepreședintele CALM Constantin Cojocaru. „Consiliile raionale sau autoritățile locale de nivelul II nu mai sunt eficiente”, a afirmat alesul local. Amalgamarea voluntară și regionalizarea au fost alte soluții prezentate Președintei Maia Sandu. Potrivit șefei statului, autoritățile centrale încă nu sunt pregătite pentru a realiza o asemenea reformă în termeni atât de restrânși.
Directorul executiv al CALM, Viorel Furdui, a vorbit despre necesitatea reluării activității Comisiei Paritare și stabilirii unui dialog instituționalizat între autoritățile centrale și cele locale. „Am primit asigurări din partea unor reprezentanți ai Guvernului că va fi reluată activitatea grupurilor de lucru din cadrul Comisiei Paritare dar, deocamdată, acest lucru nu s-a întâmplat și timpul trece fără ca noi să reușim să identificăm soluții la problemele stringente care s-au acumulat de-a lungul anilor în APL”, a menționat Viorel Furdui.
Necesitatea salarizării adecvate a funcționarilor publici din administrația publică locală a fost un alt subiect arzător, vociferat de Nina Cereteu, primara orașului Drochia, vicepreședintă a CALM. „Rămânem fără angajați în administrația publică locală iar majorarea de 10% care ni se promite, nici măcar nu acoperă inflația de 30-40%”, a constatat aleasa locală. O soluție a primarilor, pentru a salva situația de moment în domeniul salarizării, în această perioadă de criză, este de a permite autorităților publice locale să-și motiveze angajații din veniturile proprii.
Maria Galiț, primara de Sărata Veche, Fălești, vicepreședintă a CALM, a vorbit despre necesitatea funcționării școlilor în regim obișnuit, inclusiv în perioada rece a anului, astfel încât să le fie asigurat elevilor dreptul la un proces de studii adecvat, nu unul în format online. Maia Sandu a dat asigurări că se încearcă identificarea soluțiilor pentru a face față crizei energetice fără precedent. De asemenea, Maia Sandu a specificat că elevii vor studia în format online doar în cazul celui mai rău scenariu. Potrivit primarilor, o soluție în acest sens ar fi revizuirea calendarului vacanțelor elevilor, astfel încât copiii să nu stea acasă și iarna și vara. „Ar putea să învețe o lună-două în perioada de vară, iar iarna să aibă o vacanță mai lungă”, a constatat Constantin Cojocaru.
Victor Gori, primarul de Botnărești, Anenii Noi, vicepreședintele CALM, a fost de părere că situația din Republica Moldova e dramatică și a comparat această perioadă dificilă pe care o traversăm cu cea din anul 1992, când în regiunea transnistreană a fost război. „Chiar dacă avem motive să criticăm, suntem creștini și înțelegem că situația nu este simplă. Rămâne să muncim cu toții acolo unde suntem și să facem față tuturor acestor provocări, așa cum ne-a îndemnat Președinta Maia Sandu”, a conchis Victor Gori.
Președinta Maia Sandu și CALM au agreat să continue dialogul în vederea identificării soluțiilor necesare pentru a avansa pe calea integrării europene.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33