Nume
Parola
Vizualizări: 3073
CALM lansează cursul online “Administrația publică locală: locul, rolul și statutul juridic”
31 Mai 2022 — Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) cu suportul proiectului de implicare civică în guvernarea locală MĂ IMPLIC lansează din data de 13 iunie 2022 cursul online “Administrația publică locală: locul, rolul și statutul juridic”. Acest curs va fi disponibil pe E-Platforma pentru Guvernarea Locală e-platforma.calm.md.

În cadrul cursului vor fi studiate aspecte introductive privind administrația publică locală; statutul juridic al autorităților administrației publice locale deliberative; statutul juridic al autorităților administrației publice locale executive; regimul bunurilor, lucrărilor, serviciilor și finanțelor publice locale; controlul activității autorităților administrației publice locale. Durata acestuia va fi de 4 săptămâni, fiind accesibil 24/7 (6 ore pe săptămână: 1 sesiune de 3 ore online + 3 ore lucru individual).

Cursul este destinat primarilor, consilierilor locali, secretarii consiliilor locale, altor funcționari publici din primării, precum și specialiștilor din domenii conexe. Formator al cursului este domnul Viorel Rusu, expert juridic CALM.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă