Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 12 036 comunicate de presă
- 141 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 8632
23 Mai 2012 — În perioada 29-30 mai 2012 în Republica Moldova, se va afla în vizită oficială dl. Dirk Niebel Ministrul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, marcând astfel 20 de ani de la stabilirea relaţiilor de cooperare moldo-germane.
Vizualizări: 4017
Consultările experţilor în domeniul educaţiei, de pe cele două maluri ale Nistrului, au fost reluate
Chişinău, 23 Mai 2012 — Agenda şedinţei grupurilor de experţi în domeniul educaţiei care a avut loc la 22 mai curent, a fost una complexă. Viceministra educaţiei, Loretta Handrabura, conducătorul grupului de lucru din partea Republicii Moldova, a informat că în cadru consultărilor s-a ajuns la un consens pe marginea tuturor punctelor înscrise în agenda de lucru a şedinţei.
Vizualizări: 5794
23 Mai 2012 — 23 mai 2012
Grupul parlamentar al socialiştilor va vota împotriva adoptării legii care discriminează bunul simţ al majorităţii. Oricum s-ar numi această lege, „a antidiscriminării” sau „a egalităţii de şanse”, esenţa ei nu se schimbă.

Vizualizări: 4026
Chişinău, 23 Mai 2012 — Ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, a convocat coordonatorii grupurilor de lucru pentru elaborarea testelor de examen. La şedinţă au mai participat dl Adrian Ghicov, directorul Agenţiei de Evaluare şi Examinare şi dl Victor Colin, şef direcţie CCCEC.
Vizualizări: 7720
23 Mai 2012 — Grupul bancar KfW din Germania, organizează cel de-al 3-lea Forum Moldo-German privind finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii care se desfășoară pe data de 24 mai.
Forumul Moldo-German consacrat finanţării întreprinderilor mici şi mijlocii va avea loc în cadrul Programului TRANSFORM al Ministerului Federal de Finanţe al Germaniei, cu participarea Băncii de Dezvoltare KfW, a Institutului de Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” din Republica Moldova, precum și a Societății de Consulting „EvrAKons” (Moscova).

Vizualizări: 10165
Chisinau, 23 Mai 2012 — Azi la Chişinău încep Zilele Jurnalismului de Investigaţie din Europa de Sud-Est, ediţia a III-a. Este deja o tradiţie SEEMO (Organizaţia Media pentru Europa de Sud-Est) de a întruni anual jurnaliştii de investigaţie în diverse capitale ale Europei de Sud-Est.
Vizualizări: 14843
Chisinau, 23 Mai 2012 — Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. Aflat deja la a VIII-a ediţie evenimentul Internaţional Noaptea Muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, care are loc pe 18 mai.
Vizualizări: 14271
Ungheni, 23 Mai 2012 — Pe data de 24 mai, la Ungheni va avea loc festivitatea de totalizare a ediţiei a XI-a a Concursului raional „Businessmanul Anului”, care a devenit deja o frumoasă tradiţie de promovare a bunelor practici de succes ale oamenilor de afaceri din raionul Ungheni.
Concursul este organizat în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie, filiala Ungheni, Asociaţia Producătorilor Agricoli „Uncalnis”, Asociaţia Businessului Mic şi Mijlociu, Asociaţia Teritorială a Patronatului în Construcţii.

Vizualizări: 4290
Chisinau, 23 Mai 2012 — Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei şi Camera Meşteşugarilor din Koblenz, Germania, invită mass-media la inaugurarea noilor Ateliere de instruire iniţială şi continuă pentru brutari, patiseri, bucătari şi chelneri, în cadrul Liceului Profesional nr. 1 din mun.
Vizualizări: 5700
23 Mai 2012 — 23 mai 2012
Astăzi, în cadrul celei de-a 39-a Sesiuni plenare a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN) de la Erevan, Armenia, deputatul Igor Dodon, Președintele delegației naționale, liderul grupului socialiștilor în Parlamentul RM, a declarat că pe fundalul creșterii incertitudinii în UE și zona euro, în special crește rolul și importanța organizațiilor economice internaționale, cum ar fi Uniunea Vamală Rusia – Kazahstan - Belarus.
Totodată, președintele socialiștilor din Republica Moldova a afirmat că la Chișinău se urmărește cu interes procesele integraționiste care au loc în acest sens.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2480
- Afaceri 809
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 16
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1681
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 751
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1368
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33