Vizualizări: 5496
Activități din cadrul expediției pe r. Răut. Care sunt impresiile din ziua a cincea?
2 August 2016 — Sunetul naturii ne-a trezit în a cincea zi a expediției dis de dimineață și plini de energie am pornit să explorăm locuri noi. Prima vizită a fost la primăria orașului Florești, unde ne-am întîlnit cu primarul Valeriu Ceapă, inspectorul ecologic Vitalie Ciorbă și consilierul Andrei Verenciuc. Aceștia ne-au povestit despre cum era Răutul cu mulți ani în urmă cînd mergeau la scăldat împreună cu familia și prindeau pești și cum este acum. Am vorbit despre calitatea apei din rîu, despre fîșia de protecție și gradul de împădurire a orașului, precum și de modul în care sunt gestionate deșeurile în Florești.
Împreună cu persoanele compentente ne-am pornit spre barajul Florești – fosta hidrocentrală electrică care a fost construită prin anii ’60, în prezent reprezentînd un obstacol pentru cursul rîului. După care am plecat la podul de fier pentru a admira frumusețea înconjurătoare a Răutului. Se spune că acest pod a fost proiectat de către inginerul Gustave Eiffel, cel care a proiectat și turnul Eiffel din Paris, Franța. Am rămas impresionați de cele 6 lebede grațioase care pluteau măreț pe rîu.
La ieșirea din Florești am efectuat un monitoring biologic care ne-a demonstrat datorită macronevertebratelor găsite, în special al coloniilor de scoici și a lipitorilor medicinale calitatea satisfăcătoare a apei din rîu. Am rămas șocați de faptul că localnicii preiau scoicile din rîu pentru a-și alimenta păsările de curte. Am facut niște fotografii pentru a anunța autoritățile locale, fiindca scoicile sunt foarte importante pentru rîu, acestea mențin apa curată prin capacitatea lor de filtrare.
În continuare am început traseul pietonal pe marginea rîului din raionul Florești, satul Ghindești, prin Cenușa, Țîra, pînă la Rogojeni. Am rămas impresionați de peisajul stîncos care îmbrățișa lunca rîului, după care am descoperit noi sate, oameni minunați care ne-au servit cu bunătățuri. În pofida soarelui care ne ardea noi nu am cedat, am mers mai departe trăind o experiență minunată.
După traseul pietonal parcurs, am pornit spre orașul Telenești, satul Ordășei și am rămas plăcuți surprinși de peisajul minunat al stîncilor, de lunca rîului și în general de frumusețea înconjurătoare. Am scandat “Iubește-ți rîul” prin localități pentru a informa locuitorii despre activitatea noastră și pentru a-i îndemna să se implice activ în protecția r. Răut.
Realizat de: Gabriela Badareu, Radu Zasadnîi, Mihaela Tabarcea, participanți în cadrul expediției.
Acest proiect este implementat de către Centrul Național de Mediu cu suportul financiar acordat de către AO ,,EcoContact'' prin intermediul programului ,,Forumul cu privire la schimbările climatice în regiunea Parteneriatului Estic (CFE II)''. Acest program este derulat cu suportul financiar al Uniunii Europene, Cooperării Austriece pentru Dezvoltare (CAD) și Crucea Roșie din Austria.

Autor: Centrul Naţional de Mediu
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33