Vizualizări: 6294
„Nu – sfidării neutralităţii Moldovei!”
4 Februarie 2015 — Partidul Socialiştilor din Republica Moldova îşi exprimă indignarea faţă de decizia preşedintelui SUA, Barak Obama, de a prevedea în bugetul pentru anul 2016 suma de 51 milioane de dolari pentru Moldova şi Georgia „în scopul ripostării presiunilor din partea Rusiei”.
În mod deosebit ne deranjează faptul că sumele prevăzute pentru a fi alocate Moldovei, sînt incluse în capitolul „Asigurarea securităţii naţiunii”. În capitolul respectiv se menţionează că în buget vor fi prevăzute cheltuieli pentru „susţinerea politică, economică şi militară a aliaţilor NATO şi a statelor partenere din Europa” drept răspuns la “acţiunile agresive ale Federaţiei Ruse şi a exercitării de presiuni asupra opţiunilor de politică externă şi internă a ţărilor vecine”.
Altfel spus, SUA, în schimbul unei anumite finanţări, impune conducerea Moldovei să renunţe la statutul de neutralitate al ţării, prevăzut de Constituţie. Astfel de acţiuni reprezintă o manifestare de imixtiune flagrantă în afacerile interne ale statului suveran Moldova. Aceste acţiuni reprezintă o sfidare a Constituţiei Republicii Moldova, prin care Moldova este declarată stat suveran şi neutru.
Plus la aceasta, proiectul bugetului SUA prevede alocarea sumei de 16 milioane dolari „pentru contracararea propagandei ruseşti în mass-media”. În paralel cu tentativele de a interzice difuzarea posturilor de televiziune ruseşti pe teritoriul Moldovei, conţinute în nota analitică a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, astfel de acţiuni reprezintă un act de atac nedisimulat împotriva libertăţii de exprimare şi independenţa mass-mediei în Moldova.
Acţiunile de acest gen din partea SUA intră într-o contradicţie evidentă cu o serie de dispoziţii ale Constituţiei:
- articolul 1, conform căruia Moldova este un stat independent;
- articolul 5, care prevede că Nici o ideologie nu poate fi instituită ca ideologie oficială a statului;
- articolul 11, care stipulează ideea de neutralitate permanentă a Moldovei.
Ne exprimăm indignarea faţă de atitudinea conducerii Moldovei, care are datoria de a fi garantul suveranităţii şi independenţei ţării şi care a trecut sub tăcere o manifestare atît de evidentă de imixtiune a unui stat străin în afacerile interne ale Moldovei.
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova intenţionează că lupte şi în continuare pentru suveranitatea, independenţa, pluralismul politic şi statutul neutru al Moldovei.

Autor: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33