Nume
Parola
Vizualizări: 3988
Și raionul Leova are un drum construit în timp record
Leova, 16 Octombrie 2014 — Proiectul ”Construcția drumului local Sărățica Nouă-Tomaiul Nou” este înclus în DUP 2013-2015, iar implementarea lui a început anul curent. În luna mai a fost aprobat contractul de antrepriză, iar în luna iunie au început lucrările. Proiectul dat prevede construcția unui sector de drum în variantă albă cu lungimea de 3,78 km între localitățile Cîmpul Drept (com.Sărățica Nouă) și Sărățica Veche (com.Tomaiul Nou0, raionul Leova.
Prin realizarea acestui proiect s-a urmărit soluționarea problemei de acces între localitățile respective, deoarece cca 600 de familii erau în dificultate de deplasare sezonieră. Prin construcția acestui drum s-a favorizat și accesul elevilor la școala din comuna Sărățica Nouă.
Deși conform proiectului, durata este de 12 luni, antreprenorul a executat lucrările într-un timp record, efectiv 4 luni.
Comisia de recepție, constituită din reprezentanții Consiliului Raional Leova și Agenției de Dezvoltare Regională Sud, Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, serviciilor desconcentrate, primarii localităților Tomaiul Nou și Sărățica Nouă, au evaluat situația pe teren, au examinat documentația tehnică și au venit cu unele obiecții față de aspectul estetic al drumului. Ca urmare, pentru remedierea acestor obiecții s-au acordat 10 zile, iar către sfîrșitul lunii urmează să aibă loc recepția finală.
Reiterăm, proiectul ”Construcția drumului local Sărățica Nouă-Tomaiul Nou” este finanțat integral din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și are un cost de 9,8 mln lei.