Nume
Parola
Vizualizări: 4387
Ziua Europei la Bălți: „Fii alături de noi! Fii alături de EUROPA!”
Bălți, 10 Mai 2014 — Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) și Centrul „Pro-Europa” Bălți au organizat o expoziție de fotografii cu genericul „Fii alături de noi! Fii alături de EUROPA!", precum și un concurs de desene pe asfalt pentru copii.

Evenimentul a avut loc în Piața Vasile Alecsandri din municipiul Bălți, în contextul evenimentelor prilejuite de sărbătorirea Zilei Europei în Republica Moldova.

La concursul de desene pe asfalt au participat copii de la grădinițe și elevi, însoțiți de părinți. În pofida ploii, copii au desenat și au scris pe asfalt mesaje adresate Uniunii Europene, iar la final au fost premiați de către reprezentanții Centrului „Pro-Europa” Bălți.

„Ca spațiu al drepturilor și libertăților, Europa nu are frontiere. Evenimentul pe care l-am organizat azi vine să confirme asta. Mă bucur foarte mult că sărbătorirea Zilei Europei are continuitate în Regiunea de Dezvoltare Nord”, susține directorul ADR Nord, Ion Bodrug.

În Regiunea de Dezvoltare Nord, Ziua Europei a fost celebrată oficial pentru prima dată la 14 mai 2011, în municipiul Bălți. În 2012, tot la Bălți, Ziua Europei a fost sărbătorită la 26 mai. Anul trecut, la 24 mai, Ziua Europei a fost sărbătorită pentru prima dată în afara municipiului Bălți, în orașul Soroca.

În anii precedenți, Ziua Europei în Regiunea de Dezvoltare Nord a fost organizată, în parteneriat, de ADR Nord, Consulatul General al României la Bălți și Centrul Interactiv European „Pro-Europa” Bălți.

www.adrnord.md