Vizualizări: 1525
Documente strategice importante pentru dezvoltarea Regiunii Nord, aprobate la ședința Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord
Bălți, 14 Februarie 2014 — Membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord (CRD Nord) s-au întrunit ieri, 13 februarie, în prima ședință ordinară din acest an. Cei 32 din 48 membri ai CRD Nord au luat act de prezentarea raportului de activitate al Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) în anul 2013, calificând drept satisfăcătoare activitatea de anul trecut a ADR Nord, și au aprobat un șir de documente strategice pentru Regiunea de Dezvoltare Nord (RDN).
Reieșind din faptul că ședința precedentă, planificată pentru data de 24 decembrie 2013, nu a avut loc din cauza lipsei de cvorum, la ședința din 13 februarie 2014 au fost discutate și subiectele incluse anterior în agenda Consiliului.
La ședința CRD Nord au participat viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Liviu Oboroc, membri ai CRD Nord, reprezentanți ai Ministerului Mediului, precum și specialiști din cadrul ADR Nord.
Președintele CRD Nord, Ion Parea, care a prezidat ședința, s-a referit la un șir de măsuri recente în vederea cooperării mai eficiente dintre ADR Nord și CRD Nord. Președintele Ion Parea și-a îndemnat colegii să aibă o atitudine serioasă în ceea ce privește rolul fiecăruia în procesul de dezvoltare a regiunii. „Mi-aș dori ca, în anul 2014, ADR Nord și CRD Nord să nu fie organizații politizate, să facem la maximum posibil ca toate raioanele să fie egal tratate. Cred că ADR Nord este capabilă și este datoare să facă tot posibilul ca să susțină raioanele unde nu a fost implementat niciun proiect”, a subliniat președintele CRD Nord.
„Într-adevăr, în spatele organizării acestei ședințe au stat mai multe dezbateri, mai multe discuții. Sper că astfel de discuții, pe care le considerăm absolut necesare, să fie organizate mai des, fiindcă activitatea pe care o facem împreună necesită implicarea fiecăruia dintre noi. În pofida unor carențe pe care trebuie să le înlăturăm împreună, sper că la această etapă există acel consens necesar pentru a da curs ritmului firesc al activității ADR Nord”, a menționat viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Liviu Oboroc.
La rândul său, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a precizat că echipa ADR Nord va depune în continuare maxim efort pentru a îmbunăți colaborarea cu autoritățile publice locale din regiune. „În strânsă colaborare cu autoritățile locale, vom continua să muncim și mai intens pentru a contribui la reducerea decalajelor de dezvoltare din interiorul regiunii”, a subliniat directorul ADR Nord, aducând totodată la cunoștința membrilor CRD Nord raportul anual privind implementarea Planului Operațional Regional pentru anii 2013-2015. Referindu-se la Programele Regionale Sectoriale în domeniile Managementul Deșeurilor Solide și Eficiența Energetică a Clădirilor Publice, prezentate și aprobate în cadrul ședinței, directorul Ion Bodrug a menționat că aceste documente foarte necesare pentru dezvoltarea regiunii sunt un rezultat important, obținut grație eforturilor comune ale ADR Nord și Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
În cadrul ședinței, membrii Consiliului au fost informați și despre gradul de pregătire a portofoliului de proiecte ce vor fi implementate în anul 2014, au aprobat Planul de activitate al CRD Nord pentru următorul an și au discutat despre necesitatea inițierii procesului de planificare strategică regională pentru perioada 2015-2020 și constituirea grupului de lucru regional. Totodată, membrii CRD Nord prezenți la ședință au luat act de necesitatea semnării Acordului de parteneriat în cadrul proiectului „Facilitarea promovării potențialului Regiunii de Dezvoltare Nord” și au susținut ideea de a organiza viitoarele ședințe ale CRD Nord și în alte localități din regiune.
În partea a doua a ședinței CRD Nord, o delegație din cadrul Ministerului Mediului condusă de viceministrul Lazăr Chirică, s-a referit la Strategia de gestionare a deșeurilor în Republica Moldova pentru anii 2013-2027. Funcționarii de la Ministerul Mediului au vorbit despre pașii următori în implementarea Strategiei, precum și despre cerințele privind elaborarea studiilor de fezabilitate.
Prima ședință a noii componențe a CRD Nord a avut loc în data de 13 septembrie 2011. Ultima ședință deliberativă a CRD Nord a avut loc în data de 18 octombrie 2013, la Costești, Ialoveni.
----------------------------------------------------------------
Secvențe video din cadrul ședinței: http://goo.gl/hMvoDt

Date de contact pentru informații suplimentare: tel. (231) 6-19-80; e-mail: adrnord@gmail.com.
DESPRE CRD NORD
CRD Nord este structura regională deliberativă, fără personalitate juridică, constituită în vederea elaborării, coordonării și monitorizării politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord (RDN), formate din municipiul Bălți și raioanele Briceni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Râșcani, Sângerei și Soroca. Consiliul Regional are 48 de membri, fiind alcătuit din președinții raioanelor componente, primarul municipiului Bălți și câte un reprezentant al asociațiilor de primari, societății civile și sectorului privat din fiecare raion și municipiu al RDN. Membrii Consiliului Regional își exercită atribuțiile cu titlu gratuit.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33